Ronaldo Pavel, antrenorul român al anului cu 48 de medalii câștigate la box! Povești despre dragostea pentru Rapid și cele mai grele momente ale vieții. “Galeria acum este ținută la aparate”. Video

Antrenorul Ronaldo Pavel (26 de ani) a condus secția de box de la Rapid către cele 48 de medalii câștigate în 2024. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru FANATIK, Rony ne-a ajutat să descoperim lucruri inedite despre boxul românesc și am putut observa pasiunea și dedicarea pe care o are față de acest sport și față de suflarea giuleșteană.

Ronaldo Pavel, antrenorul român al anului cu 48 de medalii câștigate la box! Povești despre dragostea pentru Rapid și cele mai grele momente ale vieții. “Galeria acum este ținută la aparate”

Săptămâna aceasta am avut plăcerea de a sta de vorbă cu Ronaldo Pavel, antrenorul român de box al anului datorită celor 48 de medalii pe care le-a adus la Rapid alături de elevii săi pe care îi pregătește chiar în incinta stadionului echipei din SuperLiga.

În aproape trei ani, Rony a transformat secția de box a giuleștenilor într-un veritabil motor al performanței naționale. Fost campion național la juniori și antrenor dedicat, Ronaldo Pavel a reușit să aducă medalii importante la Rapid după o pauză de 15 ani.

Povestea celui mai tânăr antrenor de box din România este despre pasiune, sacrificiu și ambiție – o călătorie captivantă care îmbină succesul din ring cu loialitatea pentru culorile alb-vișinii.

Digi24.ro

Podcasterul american care i-a luat interviu lui Călin Georgescu, fake news despre baza Mihail Kogălniceanu: Se construiește „pe ascuns”

Record după record la secția de box a Rapidului: “Am câștigat 48 de medalii în 2024”

– Cum a fost anul 2024 pentru Rapid la box?
– Anul trecut a venit un prim titlu național la seniori după o pauză de 30 de ani. Noi de la an la an am avut un parcurs din ce în ce mai bun. Anul acesta am bătut orice barieră. Avem 7 campioni naționali, 9 campioni la Cupa României, componenți la loturile naționale, sportivi care au participat la europene și la mondiale. Avem un număr de 48 de medalii și depășim cu mult baremul de anul trecut și sperăm ca la anul să îl depășim și pe acesta.

Trăirea visului și primii pași în boxul de performanță

– Cum este să îți trăiești visul din copilărie la 26 de ani?
– Nu credeam că pot să visez să fiu antrenor la Rapid. Este echipa mea de suflet. Eu m-am născut rapidist și o am tatuată pe piept. Să fiu antrenor la Rapid e cel mai mare vis al meu, împlinit. O fac cu mare pasiune. Pentru a fi cât mai aproape de sală și de copiii pe care îi antrenez, m-am mutat aproape de stadion. Am vrut să fiu 100% prezent și lângă ei. Este un vis minunat să îți îndeplinești visul. Mereu mi-am împlinit visele și am avut altele constant, dar nu credeam că o să fie așa.

– Cum a început totul? Știu că boxul nu a fost prima alegere, dar nici direcția insuflată din familie, așa cum sugerează chiar și numele tău!
– Părinții mei sunt foarte pasionați de fotbal, în special tatăl meu, de aici și numele de Ronaldo. În 1998, când m-am născut, mi-au pus numele după Ronaldo brazilianul, cel care a care a câștigat premiul pentru cel mai bun jucător al lumii.

Eu l-am avut exemplu ca fotbalist pe fratele meu. Nu a fost un fotbalist de performanță, dar în copilărie se ducea la antrenamente și mă rugam de el să mă ia acolo. Nu aveau o grupă de fotbal destinată pentru vârsta mea, dar la ora respectivă era o grupă de handbal. Le-am zis părinților că o să merg la handbal, dar la aceeași oră era și o clasă de box. O lungă perioadă de timp mi-am mințit părinții că merg la handbal, dar eu am mers la box și am rămas cu el. La 8 ani am început.

Digisport.ro

Florentino Perez a găsit vinovatul! OUT de la Real Madrid, după umilința din "El Clasico"

“I-am avut ca exemple pe sportivii Ucrainei Vasiliy Lomachenko și Oleksandr Usyk”

– Cine a fost primul tău mentor în box și ce lecție ți-a rămas întipărită în minte de la acea persoană?
– Nu am avut un mentor anume din box. Eu mentorii mi-am luat din familia mea, de la unchii mei, de la părinții mei. Ca exemple din box i-am avut pe sportivii Ucrainei Vasiliy Lomachenko și Oleksandr Usyk. Sunt dublii campioni olimpici și campioni mondiali la profesioniști.

Parcursul lor în box este unul formidabil. Au plecat din niște condiții precare în Ucraina și au reușit să ajungă printre cei mai buni la nivel mondial atât la profesioniști, cât și la amatori. Pe Vasiliy Lomachenko l-am studiat foarte atent până când a făcut pasul la profesioniști. Era ceva diferit.

– Când vine vorba de performanță, când ai fost prima dată campion național la juniori? Cum a fost perioada respectivă pentru tine?
– La juniori am ieșit campion național la 13 ani. La început nu am fost foarte muncitor și talentat, dar am devenit cu timpul și muncitor, dar și talentat. Eu la categoria grea boxam ca unul de categorie ușoară. Mișcam mult trunchiul, mă mișcam mult din picioare și am avut un parcurs bun până la tineret.

Accidentarea care i-a schimbat viața: “Nu știam ce să fac fără box”

– Câți ani aveai când te-ai accidentat și ce s-a întâmplat?
– Pe la 18-19 ani, înainte să fac pasul la profesioniști, am avut o accidentare la gleznă care m-a ținut departe de ring. După am revenit, iar într-o finală de campionat național am avut o accidentare la cot, la ligament și am fost nevoit să mă las și a trebuit să fac altceva. În primele două luni am fost foarte depresiv și nu știam ce să fac cu viața mea. Eu făceam doar box în perioada aia și mergeam la liceu.

– Ce ai făcut inițial? Cum ai ajuns la antrenorat?
– Nu știam ce să fac dacă nu am boxul. M-am dus prima dată la o sală de fitness și am fost recepționer. Dimineața spălam sala de fitness și după masa antrenam oameni. Pentru mine, la 19 ani să antrenez însemna să le țin doar palmarele. Nimic specific, organizat, de încălzire ori de prevenție sau de coordonare, tehnico-tactic. Îmi luam palmatele și îmi bubuiau mâinile de dimineața până seara și eu așa credeam că se antrenează, deși aveam un parcurs de sportiv, dar nu m-a interesat antrenoratul.

După ce am văzut cum este cu antrenoratul, am luat-o ușor, ușor. Cu sportul de plăcere din sălile de fitness, până am ajuns să îmi deschid locația mea. Aveam o sală de fitness pe care o deschisesem înainte de Pandemie. Acolo făceam box cu oameni care veneau să facă de plăcere. Dar cu Pandemia a fost o perioadă foarte grea și a trebuit să închidem locația respectivă. Nu aveam voie să lucrăm cu persoane, nimic.

“Nu mă vedeam niciodată antrenor”

– Poți să ne povestești mai multe despre această tranziție de la sportiv de performanță la antrenor, știu că nu a fost un moment ușor al vieții tale.
– Dacă mă întrebai la 18 ani, nu mă vedeam niciodată antrenor sau să zic că pot face altceva cu viața mea. Acum, la 26 de ani, sunt mult mai talentat ca antrenor și mă regăsesc mult mai mult ca antrenor decât ca sportiv. Mă simt mult mai împlinit și simt că satisfacția mea e mult mai mare atunci când elevul meu are mâna ridicată în centrul ringului decât atunci când eu aveam mâna ridicată. Sunt sentimente diferite, dar mă simt mai bine ca antrenor.

Rivalitatea cu elevul Filip Cristian și importanța disciplinei

– Ai fost rival cu Filip Cristian, iar acum ești antrenorul lui. Cum e relația voastră?
– Noi ne-am luptat în 2013 prima dată. Atunci am avut două lupte. Am fost colegi la lotul național și la centrul olimpic și ne cunoaștem de mai bine de un deceniu. Am legat o prietenie, iar în momentul în care el și-a dorit să facă pasul la un club mai organizat a ales să facă pasul către Rapid, atunci când și eu am venit aici.

Relația noastră este și de prietenie și de antrenor-sportiv. Filip chiar dacă este campion de 15 ani, timp în care nu l-a bătut nimeni în România, el mă ascultă așa cum mă ascultă și un copil de 8 ani la antrenament. Aici e vorba de disciplină, de respect și doar așa aducem performanță.

– Ce înseamnă disciplina pentru tine?
– Disciplina înseamnă o bună organizare și asta le transmit și elevilor mei. Viața de sportiv este foarte complicată și complexă, implică o organizare ca de armată. Trebuie să te odihnești bine, să ai mesele la punct, să ai o igienă personală bună și să te antrenezi bine. Eu le spun să nu amestece viața personală cu cariera sau cu viața sportivă. Dacă le amesteci nu o să iasă bine. Trebuie să fii cuminte, ascultător, umil față de ceilalți și să fie organizați.

“Antrenamentele erau cum spunea Leonard Doroftei”

– Care sunt diferențele dintre generația ta și generația actuală?
– În cazul generației mele nu exista preparator fizic, nu exista nutriționist și multe altele. Antrenorul principal le făcea pe toate. De la psihologie, până la nutriție și antrenament tehnico-tactic. Noi nu aveam nici acces la informație ca acum. Sunt elevi tineri de-ai mei care știu foarte bine nutriție spre exemplu.

Eu ca antrenor principal dau obiectivele mele către preparatorul fizic, nutriționist și psiholog, iar toți știu ce trebuie să facă pentru a ajunge acolo. Deși boxul e considerat un sport individual, ne comportăm ca într-un sport de echipă. Lucrăm împreună către performanță.

– Cum sunt antrenamentele acum, față de cum erau înainte?
– La noi antrenamentele erau tot cum spunea și Leonard Doroftei: “Ia-l, omoară-l, bagă-l în corzi”. Astea erau indicațiile antrenorilor. Boxul este mult mai stilizat și se mizează mult pe greșeala adversarului. Este vorba asta că boxul este scrima cu brațele, trebuie să lovești fără să fii atins. E o diferență mare acum. Eu gândesc antrenamentele diferit.

Nu mai pun accentul pe numărul de lovituri și pe serii așa cum făceam eu în copilărie. Acum dai, pleci, lovești, revii. Trebuie să te miști mai mult. Eu cu elevii mei lucrez mult pe inițiere, dezvoltare, parte defensivă. În jurul acestor teme îmi creez antrenamentele și așa îi fac pe ei să aibă o conexiune cu mine și să asculte ce aud de la colțul ringului. Informația pentru ei atunci trebuie să fie cât mai clară.

Ronaldo Pavel și Filip Cristian, surprinși pentru prima dată la Campionatul Național

– Ce ne poți spune despre surpriza pe care tu și Filip Cristian ați avut-o la Campionatul Național.
– Cu Filip m-am obișnuit să terminăm toate meciurile înainte de limită. Filip este un boxer care duce lipsă de reprize puternice. Noi ca să aducem adversari pe măsură lui Filip trebuie să investim, iar în România e foarte greu acest lucru. Problema lui Filip la Campionatul Național este că a dat peste un băiat sucevean foarte talentat care nu face box de mult timp.

Eu l-am remarcat la Campionatul Național de U22, competiție care a avut loc cu o lună înainte. El s-a bătut atunci cu Florin Ioniță, campionul european. În finală, a fost o decizie foarte strânsă între cei doi, 3-2 pentru Ioniță, dar a fost ceva impresionant. Eu am făcut o analiză și i-am atras atenția lui Filip înainte de meci și i-am zis că adversarul său este foarte puternic.

În timpul meciului, Filip a abordat bine situația, dar la un moment dat s-a sufocat, pentru ritmul este mult mai alert, fiind mai puține reprize. Nu este ca la profesioniști, acolo unde ai mai mult timp și e mai lejer uneori. Dar la colți l-am îmbărbătat și apoi a făcut un meci foarte bun. Nu mai avusese un meci de 3 reprize de un an și ceva.

Dragostea pentru Rapid și galeria giuleștenilor

– Ai crescut în galeria Rapidului, ce valori ai preluat de acolo? Încerci să le insufli și elevilor tai?
– Eu de mic sunt ultras. Sunt înfocat cu tot ce înseamnă Rapid. Exemplul meu este Liviu Ungurean, liderul galeriei noastre. El a știut mereu să țină galeria unită și a ținut la camarazii săi, chiar și când a fost foarte greu. A ajutat mult și a muncit să construiască această galerie așa cum este.

Aceste valori încerc și eu să le implementez aici cu elevii mei, să fim uniți, să aduc munca, seriozitatea și prietenia la un loc. Am învățat de la el și faptul că iubirea de aproape nu ține de nivelul social. Nu contează că unul are sau nu are. Eu asta aduc în grupul meu. Vreau să îi țin uniți și să fiu cât mai aproape de ei. Am creat o familie aici la box.

“Galeria acum este ținută la aparate”

– Cum este atmosfera în galerie acum că Liviu Ungurean nu mai este lângă voi?
– Galeria acum este ținută la aparate fără Liviu Ungurean. Așa se simte. Eu am fost și în ligile inferioare la fotbal. Am fost din liga a 4-a, a 3-a, a 2-a, toate. Cu același suflet, cu aceeași inimă ca și acum.

Dar pasiunea transmită de el te făcea să simți. Acum și dacă joci cu FCSB pe Giulești nu mai ai același sentiment. El era motorul care te împingea de la spate să iubești. Îți dădea energia aceea de care era nevoie. El ținea suflarea vișine unită și sperăm să vină cât mai repede alături ce noi. Avem nevoie de el foarte mult.

Suntem pe locul 8 și vrem să ajungem în play-off, iar acolo să strângem puncte să ajungem cât mai sus. Ne-ar conveni să ieșim campioni. Eu cum sunt cu boxul, așa sunt și cu galeria. Eu am două iubiri mari în viață. Rapidul, tot ce înseamnă galeria echipei de fotbal și boxul, apoi vin părinții, frații și restul.

Sfatul pentru fotbaliștii lui Marius Șumudică și jucătorul exemplu al Rapidului

– Ce sfat de la box le-ai da fotbaliștilor?
– Noi la box avem momente de cumpănă și îmi vine să disper atunci când meciul este strâns. Eu vreu să împing de la spate sportivul și să transmit energia aceea ca să poată să tragă la maxim și să câștige. Asta le-aș transmite și fotbaliștilor. Eu ca suporter nu aș fi supărat dacă echipa pierde atunci când văd un fotbalist că își dă viața pe teren, că insistă, că aleargă după minge și că își dă sufletul.

Cu toate astea, nu ai cum să clachezi, nu ai cum. Munca depășește talentul, buna organizare, orice. Așa trebuie să fie timp de 90 de minute. Trebuie să depună presiune constantă. Dorința pe care o avem noi, vreau să o aibă și fotbaliștii. Dorința te face să depășești talente, bugete, multe.

– Care exemplul din fotbal pentru ceea ce faci la Rapid?
– Ultimul fotbalist mare al Rapidului în ultimii ani și un exemplu pentru mine pe partea aceasta este Cristi Săpunaru. Depune suflet, ține vestiarul unit. Fără el acolo ar fi foarte greu. Omul este o legendă. El a pus fularul cu Rapid pe cupă atunci când a câștigat Europa League cu Porto. Ce vrei mai mult? L-aș aduce aici la antrenamente. Poate după retragere o să vină în sala de box să facă mișcare.

Diferența dintre Rapid și celelalte cluburi din România

– Te-ai dedicat complet carierei de antrenor la Rapid. Ce ai sacrificat pentru a putea face asta?
– Eu fac totul pentru Rapid cu inimă. Poate să zic că am sacrificat timpul, pentru că nimeni nu îți dădea garanția că poți sta aici 1 an sau 5 ani și să îți faci o viață. Timpul și sănătatea, pe astea le-am sacrificat. În februarie 2025 fac trei ani de când sunt la Rapid.

În primul an m-am mutat singur de lângă familia mea ca să stau singur lângă stadion, să fiu mai aproape de sportivii mei. Pentru mine este un mare sacrificiu să fiu la o competiție de box și să ratez un meci Rapid – FCSB sau Rapid – Dinamo. Deși la box e inima mea și acolo am muncit, dar ca rapidist să am derby cu Petrolul, cu Dinamo, cu FCSB, e ceva foarte important și trebuie să fiu acolo, nici la televizor nu pot să mă uit.

“Fanii rapidului sunt pasionați și iubesc altfel”

– Ce face Rapidul diferit față de alte cluburi sportive din România?
– Diferența dintre Rapid și alte cluburi precum Steaua sau Dinamo este că această echipă a fost iubită de oamenii normali, simpli și muncitori. Cei care se ducea dimineața la muncă la fabrici sau la uzine și iubeau echipa asta necondiționat. De aia noi ne-am câștigat titlurile de “fanatici” sau “rapidiștii sunt cei mai înfocați și transmit cel mai mult”.

Un om care e stabil material și care are un job bun, nu îi vine să se agite pe stadion. Dar un om care simte, care e pasionat și pe care nu îl interesează de stânga și de dreapta se manifestă. Din anii 70-80, rapidiștii mâncau stadioanele. Se strângeau zeci de mii la meciuri. La Rapid e pur sentiment și se iubește altfel. Noi nu am fost aici pentru rezultat, ne bucurăm evident la performanțe. Eu m-am dus la fel ca acum și la liga a 4-a. Oamenii de aici pun pasiune și dau importanță lucrurilor mărunte. Fanatismul nostru și fenomenul ultras a pornit încă din anii 80, cu tobe și steaguri.

Cum a trăit meciul din sferturile Cupei UEFA dintre Steaua și Rapid în 2006

– Ce ai făcut după sferturile Cupei UEFA din 2006 dintre Steaua și Rapid?
– Am plâns în 2006 când Steaua a eliminat-o pe Rapid din Europa League. Am prins meciuri mari și nu ar fi fost același regret dacă ne-ar fi bătut o altă echipă din Europa. Când Middlesbrough a bătut-o pe Steaua atunci, noi am pregătit o coregrafie cu un mesaj de mulțumire pentru că ne-au răzbunat. Asta e istoria și sperăm să îi scoatem și noi pe ei dintr-o competiție europeană, dar și să ne întâlnim într-o finală. E mare rivalitatea, dar până la urmă suntem români.

Momentul important al carierei și secretul său în antrenorat

– Care a fost cel mai important moment al carierei de boxer?
– În 2014 a fost apogeul carierei mele. Am pierdut finala Campionatului Național cu Filip. El a fost selectat la lotul național și a mers la Campionatul European. Eu aveam un regret mare și voiam să revin mai puternic. Am fost la Cupa României, el era plecat la o altă competiție cu lotul național, iar eu am ieșit campion și mi-am câștigat locul la lotul național. Am mers apoi la competițiile internaționale, la centrul olimpic. Cu noroc sau fără, nu a participat Filip și am ieșit eu campion. M-a lăsat.

– Care este plusul tău ca antrenor?
– Eu am o răutate aparte și o dorință foarte mare pe care i-o transmit și lui Filip. El e mai liniștit așa. E așezat la locul lui și știe când să pună presine și când nu. Eu sunt inimos și transmit. Ca boxer trebuie să ai din toate câte puțin, muncă, talent, inimă.

Eu ca antrenor sunt pasionat și dedicat. Eu am zile când stau 12-13 ore pe zi în sala de antrenamente. Și în pauze, tot box fac. Noi la Rapid facem sport de performanță. Eu ca antrenor modern mă actualizez cu e este la zi și încerc să aduc lucruri noi în sala de box. E bine cu rețelele de socializare să te promovezi până la un anumit nivel, apoi te vor ajuta și alții. E foarte importantă partea asta de media în sport.

Obiectivele la Rapid și cel mai mare vis

– Care sunt obiectivele tale?
– Obiectivele mele au fost la început duc cât mai mulți sportivi la competițiile naționale și să aduc cât mai mult medalii pentru Rapid. Acum îmi doresc mai mult participări pe plan internațional la nivel major și să aducem medalii de la europene și mondiale. Avem sportivi care pot să facă acest pas.

– Care este visul tău ca antrenor de box?
– Acum este un vis foarte mare pentru mine să ajung la Jocurile Olimpice din 2028. Este acea propunere să scoată această disciplină, dar este doar o propunere. Este timp și sunt dedicat. Îmi doresc să fac asta. Va fi un regret dacă nu se va mai putea face asta. Am sportivi foarte buni care pot ajunge acolo.

Unul dintre ei, care are 15 ani este copilul meu de suflet. El este de la casa de copii. A crescut fără părinți, a venit aici la sală fără să aibă treabă cu boxul. Era rupt de orice grup, am stat și am muncit cu el și m-am dedicat așa cum o face un părinte cu copilul său. Am fost alături de el în orice moment. Acum este campion național. A fost la turnee internaționale unde a bătut un vicecampion mondial și campion din Kazakhstan.

L-a bătut și l-a pus pe jos. Kazahii și uzbecii domină lumea la box acum. Pe Radu Marian acolo îl văd, la Jocurile Olimpice din 2028. Mai am un sportiv care este înscris în programul Federației Române de Box pentru Los Angeles, Marin Ionuț Aurelian. A ieșit proaspăt campion național la U22 și are doar 19 ani. Încă un sportiv foarte bun este și Hlibiciuc Alexandru, campion național de U22. Sunt sportivi de perspectivă pentru 2022, dar trebuie să avem aceeași mentalitate și să ne axăm pe acest lucru pentru a face performanță.

Inspirația și cele mai grele momente ale vieții

– De unde îți iei inspirația pentru box?
– Mă inspir de la antrenorii pe care i-am avut și eu. Am luat ce este cel mai bun de la ei. Dolhaschi Cornel, Valentin Vrânceanu și George Perțea sunt maeștrii de la care eu am învățat cel mai mult și care sunt mândrii de mine și eu mă mândresc cu ei. Sunt cel mai tânăr antrenor din România. Ceilalți antrenori mă văd acum ca pe un adversar de temut. Acum le este cam frică de mine și îi cam bat. Anul acesta am înregistrat multe recorduri pentru clubul nostru și am fost cei mai bun.

“Mama a trebuit să aibă grijă de noi singură”

– Care au fost cele mai grele momente trăite în cariera de sportiv?
– Momentele mele grele sunt legate de primul meu antrenor și de familia mea. Soția primului meu antrenor, Dolhaschi Cornel, a avut cancer și a fost o perioadă grea pentru dânsul. Se ducea cu soția sa să facă tratamentul și mă suna când aveam antrenamente, pentru a-mi spune ce să fac. Era un om foarte dedicat și e important pentru mine. La scurt timp, soția dânsului a decedat. El a rămas atașat de box și de mine ca sportiv al lui. S-a refugiat în acest lucru, iar eu am fost alături de el.

Aproape doi ani mai târziu, tatăl meu a avut o problemă foarte dificilă, iar mama mea a fost nevoită să aibă grijă de mine și de fratele meu singură. Ne-a fost foarte greu. Aceste momente m-au marcat foarte mult. Am simțit sprijinul antrenorului meu care mă învăța numai de bine și să îmi văd de cariera mea. Poate datorită lui sunt aici. Am întâmpinat și alte momente dificile cum ar fi accidentările. Boxul nu este cel mai drept sport din lumea asta din cauza deciziilor care nu sunt tot timpul corecte, mulți arbitrii nefiind profesioniști. Muncești un an sau doi și poți să fii furat.

– Care este cel mai greu aspect al carierei de antrenor?
– Cel mai dificil aspect al carierei de antrenor este viața personală. Trebuie să existe un echilibru și trebuie să încerci să fii un exemplu în sală.

“Rapidul este în inima mea”

– Ce reprezintă eșarfa ta de la gât?
– Eșarfa este cu Rapid și are inscripțiile grupului din care eu fac parte. Eu iau această eșarfă la orice competiție, iar sportivii mei urcă cu ea în ring, iar apoi eu o pun la colț ca pe un talisman.

– Ai lăsa Rapidul pentru un alt club din lume?
– Eu aș vrea să fiu antrenorul Rapidului mereu. Dar dacă apar anumite oportunități cu Filip sau alt sportiv și trebuie să facem pasul în străinătate la un alt club de box, trebuie să facem niște sacrificii. Rapid este mereu în sufletul meu și în inima mea.

Sfaturile pentru boxul românesc și pentru viitorii campioni

– Ce trebuie să facă un sportiv pentru a ajunge la performanță?
– Un sportiv ca să facă pasul spre performanță trebuie să fie disciplinat, perseverent și determinat mereu să își depășească limitele chiar și atunci când este la început. Trebuie să vrea mai mult. Disciplină la antrenament, la alimentație, la tot. Și cel mai netalentat sportiv, dacă este disciplinat și muncește, poate să ajungă talentat.

– Ce are nevoie boxul românesc pentru a reveni la cel mai înalt nivel internațional?
– Boxul românesc este într-o cădere liberă de câțiva ani. Dar cred că începem să ne dăm interesul și să ne actualizăm. Asta văd e la conducerea federației. Se uită și la celelalte federații și încearcă să implementeze ce este nou și la noi. Pe viitor vom fi într-o urcare, dar contează dacă celelalte țări stagnează sau evoluează și ele.

Noi ca popor suntem inimoși și talentați, doar că nu suntem organizați. Asta îi trebuie boxului românesc, organizare. Aș căuta și resurse de buget pentru sportivi și le-aș crea condiții mai bune decât la cluburi atunci când merg la loturile naționale. Asta ca să poți să îi ții acolo și să facă performanță pentru România. Federația începe să facă schimbări, iar eu asta aș propune. E o satisfacție să ajungi acolo, pentru că e un pas mai sus, dar dacă nu ai condiții și organizare e greu să te bați cu ceilalți.

“Munciți și fiți serioși!”

– Care este sfatul tău pentru tinerii care vor să devină campioni?
– Tinerii care vor să ajungă campioni nu trebuie să renunțe la visul lor. Nici eu nu am renunțat la visul meu și nu visam să am ce am acum. Munciți! Dacă ziua de lucru are 8 ore, munciți 9. Comportați-vă ca atare. Fiți disciplinați, fiți umili față de oamenii de lângă voi, să fiți echilibrați. Să nu vă dați bătuți niciodată, să credeți în visul vostru și să puneți osul la treabă. Munciți și fiți serioși!