Ronnie O’Sullivan se întoarce în România! Un nou eveniment de snooker la Bucureşti?! EXCLUSIV

EXCLUSIV FANATIK
Marian Popovici   
in Special Fanatik
19/05/2019, 17:16
Ronnie O’Sullivan se întoarce în România! Un nou eveniment de snooker la Bucureşti?! EXCLUSIV EXCLUSIV FANATIK
Ronnie O'Sullivan se întoarce în România! Un nou eveniment de snooker la Bucureşti! EXCLUSIV

Ronnie O’Sullivan este cel mai celebru jucător de snooker din toate timpurile! De 5 ori campion mondial, englezul a vizitat de mai multe ori România din 2015 până acum, participând la mai multe evenimente demonstrative, dar şi la primul turneu profesionist organizat în România sub egida World Snooker, Mastersul European.

Ronnie O’Sullivan se întoarce în România: “Sunt şanse mari să se organizeze un demonstrativ”

FANATIK a aflat că Ronnie O’Sullivan va reveni în România în a doua parte a anului pentru a participa la un turneu demonstrativ. Competiţia va fi organizată de omul de afaceri Adrian Thiess, cel care l-a adus pentru prima dată în România pe jucătorul englez şi cel care s-a ocupat şi de organizarea Mastersului European în 2016.

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!

Contactat de FANATIK, Adrian Thiess, un bun prieten al lui Ronnie O’Sullivan, a declarat că sunt şanse mari ca englezul să revină la Bucureşti pentru un meci demonstrativ în această toamnă: “E adevărat că suntem în discuţii şi sunt mari şanse să se organizeze un demonstrativ cu Ronnie O’Sullivan în toamna acestui an. Îl vom face în memoria lui Marius Ancuţa, aşa cum am promis”.

Cel mai probabil, turneul demonstrativ va avea loc la Circul Globus din Capitală, acolo unde s-au desfăşurat toate evenimentele de profil din ultimii ani. Pe lângă Ronnie O’Sullivan, este foarte posibil să vedem alte nume importante ale acestui sport venind în Bucureşti. Turneul va fi organizat în memoria fostului comentator de snooker de la Eurosport, Marius Ancuţa. Mare iubitor al acestui sport, Marius Ancuţa a decedat în 2018 după ce a suferit de o boală incurabilă.

Ronnie O'Sullivan se întoarce în România! Un nou eveniment de snooker la Bucureşti! EXCLUSIV
Ronnie O’Sullivan se întoarce în România! Un nou eveniment de snooker la Bucureşti! EXCLUSIV! Ronnie, alături de Ion Ţiriac şi Adrian Thiess

Ronnie, finalist la Mastersul European de la Bucureşti

Ronnie O’Sullivan a venit pentru prima dată în România în luna noiembrie a anului 2015 pentru a juca două meciuri demonstrative alături de campionul mondial de atunci, Stuart Bingham. Evenimentul a fost un succes uriaş, Circul Globus fiind plin până la refuz la acel eveniment. Atunci, Ronnie O’Sullivan a acordat un interviu pentru FANATIK prin care spunea că e mirat de entuziasmul românilor vis-a-vis de snooker şi că nu îşi imagina niciodată aşa ceva când a venit în România.

De altfel, după meciurile demonstrative din 2015, Ronnie O’Sullivan a revenit de mai multe ori în ţară, pentru a juca meciuri demonstrative sau pentru relaxare, el fiind prieten foarte bun cu omul de afaceri Adrian Thiess, cel care a organizat evenimentele de snooker de top din România în ultimii ani. La Mastersul European din 2016, Ronnie a reuşit să se califice până în finala turneului, însă a cedat în joc decisiv: 8-9 împotriva lui Judd Trump, actualul campion mondial.

Ronnie O'Sullivan se întoarce în România! Un nou eveniment de snooker la Bucureşti! EXCLUSIV
Ronnie O’Sullivan se întoarce în România! Un nou eveniment de snooker la Bucureşti! EXCLUSIV

A câştigat 1 milion de euro în sezonul trecut

În acest moment, Ronnie O’Sullivan este lider mondial la snooker, deşi a fost eliminat în primul tur al Campionatului Mondial de la Crucible. Englezul este considerat cel mai talentat jucător de snooker din istorie, cu 36 de turnee câştigate (5 Campionate Mondiale, 7 Turnee ale Regatului Unit şi al Marii Britanii şi 7 Mastersuri). Are peste 1000 de break-uri de peste 100 de puncte, fiind primul jucător care depăşeşte acest prag. În sezonul recent încheiat, Ronnie a adunat aproximativ 1 milion de euro.

Ronnie O'Sullivan se întoarce în România! Un nou eveniment de snooker la Bucureşti! EXCLUSIV
Ronnie O’Sullivan se întoarce în România! Un nou eveniment de snooker la Bucureşti! EXCLUSIV

Alături de Ronnie O’Sullivan, în România au mai venit pentru meciuri demonstrative jucători legendari ai acestui sport: Stephen Hendry, Mark Williams, Jimmy White, John Higgins, Neil Robertson sau Mark Selby.

  • 15 break-uri maxime a reuşit în carieră Ronnie O’Sullivan
  • 13 milioane de euro a câştigat Ronnie în carieră
  • 2015 e anul în care englezul a venit prima dată la Bucureşti

 

Îți place NOUL FANATIK.RO? Citește AICI ȘTIREA MOMENTULUI!
Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.
Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles