Roşia Montană – 10.000 de protestatari au ieşit în stradă. Ziua 15

A cincisprezecea zi a protestului din Capitală a scos în stradă peste 10.000 de oameni care se opun proiectului minier de la Roşia Montană, la finalul celor patru ore de marş prin centrul...
16.09.2013 | 09:13
Rosia Montana  10000 de protestatari au iesit in strada Ziua 15
ADVERTISEMENT

A cincisprezecea zi a protestului din Capitală a scos în stradă peste 10.000 de oameni care se opun proiectului minier de la Roşia Montană, la finalul celor patru ore de marş prin centrul Capitalei aceştia revenind la Universitate, unde au scandat “Uniţi, salvăm Roşia Montană”.

Manifestanţii au continuat să protesteze la Universitate, locul în care de cincisprezece zile se adună să ceară retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană, anularea contractului cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roşia Montană în patrimoniul UNESCO şi demiterea celor patru iniţiatori ai proiectului de lege, miniştrii Dan Şova, Rovana Plumb, Daniel Barbu şi directorul ANRM Gheorghe Duţu.

ADVERTISEMENT

Manifestanţii care au continuat protestul la Universitate au scandat, ca şi în serile trecute, “Uniţi, salvăm Roşia Montană”, au făcut zgomot cu peturi umplute cu pietricele pe care le-au lovit între ele sau de asfalt, au cântat, iar unii au încins o horă, având la gât steaguri tricolore.

Alţi manifestanţi au improvizat un dans, mişcările fiind făcute în acorduri de tobe pe ritmul scandării “Uniţi, salvăm Roşia Montană”.

ADVERTISEMENT

UPDATE Protestatarii din Capitală au ajuns în Piaţa Universităţii, circulaţia fiind blocată

Protestatarii faţă de proiectul minier de la Roşia Montană au ajuns, duminică noapte, după aproape patru ore de marş, la care au participat peste 10.000 de oameni, în Piaţa Universităţii, circulaţia fiind blocată în intersecţia de la Universitate.

Manifestanţii au revenit în Piaţa Universităţii, ocupând strada şi trotuarele.

Circulaţia în intersecţia de la Universitate, dar şi pe bulevardele Brătianu, Bălcescu, Carol I şi Regina Elisabeta este blocată. În Piaţa Universităţii vin în continuare manifestanţi dinspre Unirii.

ADVERTISEMENT

Cordoanele de jandarmi s-au repoziţionat la Universitate, în zonă fiind şi poliţişti de la Rutieră.

În timpul celor patru ore de marş nu au fost înregistrate incidente. Protestatarii au mers pe stradă, dar şi pe trotuare, circulaţia fiind blocată pe traseul pe care au mers manifestanţii.

ADVERTISEMENT

UPDATE Numărul protestatarilor a crescut la peste 10.000

Circulaţia în centrul Capitalei este blocată pe traseul marşului, după aproximativ două ore şi jumătate coloana de manifestanţi ajungând la Piaţa Timpuri Noi.

Pe traseul marşului se află jandarmi şi poliţişti de la Rutieră.

UPDATE  Numărul protestatarilor a crescut la peste 7.000

Circulaţia în centrul Capitalei este blocată pe traseul marşului, după aproximativ o oră şi jumătate coloana de manifestanţi ajungând pe Bulevardul Nerva Traian.

Pe traseul marşului se află jandarmi şi poliţişti de la Rutieră.

UPDATE Numărul protestatarilor din Capitală a crescut la aproximativ 5.000

La plecarea de la Universitate erau peste 2.000 de oameni, însă pe traseul marşului numărul acestora a ajuns până la aproximativ 5.000, în momentul în care coloana a ajuns în zona Unirii.

În fruntea coloanei de manifestanţi sunt câţiva părinţi cu copii în cărucioare, iar în spatele acestora este un banner foarte mare, ţinut de cei din primul rând, pe care scrie “Salvaţi Roşia Montană” şi sunt desene cu copii, copaci şi animale.

Protestatarii scandează “Roşia Montană nu e de pomană”, “Uniţi, salvăm Roşia Montană” şi au pancarte pe care scrie “Soarta Roşiei Montana = Soarta României”, “Mă voi lega cu lanţuri de 24 de karate”, “Victoraş! Ai grijă de copilaş … Gabriel”, “Iubim natură / Preţuim cultura / Respectăm scriptura / Salvăm Roşia Montană”, “Nu vrem Chevrom, nu vrem RMGC, vrem să ne lăsaţi în pace”. “Pe pământul românesc, nu vreau să mă otrăvesc”.

Aceştia merg în marş pe traseul Bd. Ion C. Brătianu – Bd. Unirii – Bd. Nerva Traian – Calea Văcăreşti – Bd. Tineretului – Bd. Dimitrie Cantemir, de unde se vor întoarce în Piaţa Universităţii.

UPDATE Protestatarii au blocat Bulevardul Nicolae Bălcescu, înainte de a pleca în marş

Aproximativ 2.000 de persoane au blocat Bulevardul Nicolae Bălcescu, înainte de a pleca în marş, pe traseul Unirii, Calea Văcăreşti, Bd. Tineretului, de unde vor reveni în Piaţa Universităţii.

Manifestanţii aflaţi în zona fântânii de la Universitate au forţat cordonul de jandarmi şi au ajuns pe stradă, blocând circulaţia pe ambele sensuri ale Bulevarului Nicolae Bălcescu, până în zona hotelului Intercontinental.

UPDATE Protestatarii au început să vină la fântâna de la Universitate începând de la ora 17.00, cu steaguri, pancarte şi mesaje contra exploatării miniere cu cianuri, dar şi a gazelor de şist.

Unii dintre cei care au venit la protest au tricouri pe care scrie “Salvăm Roşia Montană”, cocarde şi banderole tricolore. La protest a fost adusă şi o cutie pe care scrie”Cutia milei. Vrem să ne cumpărăm singuri politicienii”.

Sursa: Mediafax

ADVERTISEMENT
Tags: