Mihai Rotaru și Gigi Becali au avut un dialog fantastic după ce U Craiova și FCSB au mers mai departe în cupele europene. Oltenii s-au calificat în play-off-ul Conference League, în timp ce campioana en-titre va juca în play-off-ul Europa League.
Gigi Becali a vorbit cu „rivalii” din SuperLiga despre meciurile echipelor românești în cupele europene. Patronul FCSB a dezvăluit ce mesaj a primit de la Neluțu Varga. Acum a venit rândul lui Mihai Rotaru să povestească dialogul pe care l-a avut cu latifundiarul din Pipera.
„Da, dar cu totul și cu totul alte teme. Nu știu ce a zis el că am vorbit. M-a sunat ieri, într-adevăr. Ba nu, alaltăieri. Eu am zis să ne calificăm cu toții și el a zis să nu se califice decât ei. Zic Bine, mă, Gigi, atunci să fii sănătos!
Pe mine mă interesează nu să se califice în mod direct U Cluj, FCSB sau CFR. Pentru mine e important să se califice echipele românești. Pentru că e greu să pleci din turul 1 preliminar, turul 2 preliminar. Asta este singurul interes.
Dar el, așa cum a zis, este un om rău. Și răutatea îl caracterizează. Asta mi-a zis el. ‘Mihai, știu, eu sunt rău. Știu că ar fi bine să ne calificăm toți, dar eu nu vreau. Știu că așa e logic și e bine pentru fotbal, dar eu sunt rău. Sunt rău și nu vreau să vă calificați!’”, a dezvăluit Mihai Rotaru, în exclusivitate la emisiunea „DON Giovanni”.
Universitatea Craiova nu s-a calificat niciodată pe tabloul principal al unei competiții europene în „era Rotaru”. Are ocazia să o facă în acest sezon, în Conference League, dacă trece de play-off-ul cu Istanbul BB. În aceeași fază a competiției e angrenată și CFR Cluj, care va da piept cu Hacken pentru un loc în grupa XXL. În schimb, FCSB se va duela cu Aberdeen pentru calificarea în UEFA Europa League.