“MAXIMA” e rasă din club: “Vor să ne CUREŢE pe toţi!”

În ultimele zile, patronul clubului CS U Craiova, Mihai Rotaru, a luat unele decizii la nivelul conducerii administrative şi la nivelul staff-ului tehnic care i-au determinat pe componenţii...
11.06.2014 | 00:12
MAXIMA e rasa din club Vor sa ne CURETE pe toti
ADVERTISEMENT

În ultimele zile, patronul clubului CS U Craiova, Mihai Rotaru, a luat unele decizii la nivelul conducerii administrative şi la nivelul staff-ului tehnic care i-au determinat pe componenţii “Craiovei Maxima” să ia poziţie faţă de acţiunile afaceristului bucureştean. Astfel, după ce  Geolgău şi Nae Tilihoi au fost retrogradaţi din funcţiile de conducere, iar Gabi Balint a fost dat marţi afară, deşi a reuşit promovarea în Liga I, Rodion Cămătaru a fost printre primii care a ţinut să îi atragă atenţia finanţatorului de la CS U că nu este pe drumul cel bun.

“Nu e frumos să te foloseşti de oameni”

Contactat telefonic de către FANATIK.RO, Rodion Cămătaru ne-a dezvăluit: “Am aflat şi eu că Geolgău nu mai este director general la CS Universitatea Craiova şi a fost retrogradat în funcţia pe care o avea pînă acum Nae Tilihoi. La ora asta nici nu mai ştiu ce va face Tilihoi la club. Personal, eu am început să îmi pun un semn de întrebare faţă de acest proiect încă din iarnă, atunci cînd a dispărut Pavel Badea. Nu ştiu ce urmăreşte Mihai Rotaru, dar îmi lasă de înţeles că acest comportament îl ai doar atunci cînd te vezi cu sacii în căruţă. Să nu uite că pe oamenii ăştia el i-a angrenat în vara anului trecut la acest proiect. Dacă s-a folosit de numele şi de susţinerea lor, atunci este păcat să li se întîmple lucrurile astea acum cînd au ajuns în Liga I”.

ADVERTISEMENT

“Ne vom strînge toţi cei din Craiova Maxima să vedem se întîmplă”

La rîndul său, contactat telefonic de către FANATIK.RO, pentru a comenta ultimele schimbări din Bănie, Nicolae Tilihoi, fostul director sportiv al CSU, a declarat: “Eu nu am fost anunţat nimic oficial, dar recunosc că am discutat doar cu Geolgău. A rămas să ne întîlnim să vorbim mai multe în cursul zilei de joi. Eu acum sînt în concediu, la Braşov. Încet, încet se pare că ne curăţă unul cîte unul, dar nu pot să afirm asta cu tărie, deoarece încă nu am fost informat. Eu ştiu că în vara anului trecut am fost strînşi de doamna primar, care ne-a întrebat dacă vrem să susţinem noul proiect. Acum, dacă nu mai sîntem buni, asta este, să îi aducă pe alţii în locurile noastre. După părerea mea trebuie să ne strîngem cei din Craiova Maxima să vedem ce vom face pe viitor”.

“Mihai Rotaru face ce vrea pe banii lui”

Pavel Badea a avut şi el la rîndul său propria teorie faţă de deciziile din ultimul timp ale lui Mihai Rotaru. Omul care practic a fost cel care s-a bătut cel mai mult pentru naşterea proiectului CS U Craiova, iar în din iarnă a fost trecut pe linie moartă, ne-a dezvăluit: “Nu sînt prea multe de comentat. Eu pot doar să spun că m-am bătut din tot sufletul meu pentru binele fotbalului craiovean. Pînă la urmă, Mihai Rotaru face ce vrea pe banii lui. Ne place, nu ne place, omul ăsta cheltuie cîte 300.000 de euro lunar cu această echipă. Mai multe nu am de comentat. Eu am făcut tot ce a depins de mine”.

ADVERTISEMENT

“Echipa asta nu are nici un craiovean în lot”

Ilie Balaci a fost şi el extrem de tranşant : “Echipa asta nu are nici un craiovean în lot. Dacă nu ai craioveni, cum vrei să aduci craiovenii lîngă echipă? Nu mi-e foame să antrenez Craiova. Un lucru trebuie să înţeleagă cei care conduc această echipă. Trebuie să angajeze foşti fotbalişti care să se ducă prin şcoli şi să facă selecţii. Piţurcă făcea selecţie cu 2.000 de copii. Cei din conducere trebuie să aducă în primul rînd pe cineva care să cunoască acest club, să ştie ce este Craiova, să simtă spiritul oltenilor, ce înseamnă Oltenia. Scoateţi-l pe Ivan din lot şi spuneţi-mi ce alt fotbalist mai are Craiova! Jucători de fotbal sînt în Craiova, doar că trebuie să îi caute cineva”, a declarat Ilie Balaci pentru Micapi.

Geolgău nici măcar nu avea drept de semnătură!

Contactat telefonic de către FANATIK.RO, Geolgău şi-a prezentat poziţia. “Mi-a expirat înţelegerea pentru funcţia de director general şi nu mi-a fost oferită o prelungire. Asta e situaţia! În continuare o să mă ocup de scouting”, a spus Geolgău. Surse din anturajul alb-albaştrilor ne-au dezvăluit că fostul internaţional nici măcar nu a avut drept de semnătură pe perioada mandatului de director general.

ADVERTISEMENT

“Nu am nici o funcţie oficială la CS U Craiova”

La rîndul său, Silvian Cristescu, omul care pe hîrtie era team-managerul CS U, a comentat situaţia de la echipa lui Mihai Rotaru. “Pe mine nu m-a dat nimeni afară, pentru că nu avea de unde să mă dea. Totodată, patronul acestei echipei nu avea în ce funcţie să mă avanseze deoarece nu avea de unde. Eu nu am şi nu am îndeplinit nici o funcţie la CS U. Eu doar l-am sprijinit în acest proiect pe Pavel Badea, iar de cînd el a plecat în iarnă rar am mai stat prin anturajul echipei”, spune Cristescu.

Tags: