Rovana Plumb, acceptată în funcția de comisar european. Ce pași urmează pentru europarlamentarul român

Eduard Nicolae Popa   
în Hot News
09/09/2019, 14:07
Rovana Plumb, acceptată în funcția de comisar european. Ce pași urmează pentru europarlamentarul român
Rovana Plumb a fost acceptată pentru lista comisarilor europeni *foto: hepta.ro

Europarlamentarul Rovana Plumb a fost desemnată din partea României pe lista completă a comisarilor acceptați de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Urmează acum ca guvernul Dăncilă să negocieze portofoliul pe care îl va deține fostul ministru al Muncii și al Fondurilor Europene, pentru ca apoi ultimul cuvânt să îl aibă Parlamentul European, în urma dezbaterilor și a votului din comisiile de specialitate.

Propunerea Rovanei Plumb în funcția de comisar european a fost acceptată

„Președinta aleasă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a dat acordul pe draftul listei de comisari desemnați care i-a fost furnizat de Consiliul Uniunii Europene. Acest lucru vine duupă o serie de interviuri oficiale pe care președinta aleasă Ursula von der Leyen le-a avut, în decursul ultimelor săptămâni, cu fiecare dintre persoanele sugerate de către statele membre pentru a ocupa poziția de comisar”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Anunțul a venit după mai multe interviuri pe care președintele Comisiei, Ursula von der Leyen, le-a ținut în ultimele săptămâni cu candidații propuși de statele membre UE pentru funcțiile de comisari.

Rovana Plumb a fost acceptată pentru lista comisarilor europeni
Rovana Plumb a fost acceptată pentru lista comisarilor europeni *foto: hepta.ro

Ce urmează pentru Rovana Plumb înainte de ocuparea funcției de comisar european

Acum urmează ca cei din Consiliul Uniunii Europene să adopte lista, după care aceasta va fi publicată în Jurnalul oficial al Uniunii Europene. Urmează ca marți președinta aleasă a Comisiei să anunțe distribuția portofoliile și felul în care va organiza munca viitoarei Comisii Europene. Apoi, Parlamentul European trebuie să-şi dea acordul pentru întregul Colegiu de Comisari, după care comisarii desemnaţi urmează să fie audiaţi în comisiile parlamentare relevante. În final, după ce Parlamentul European îşi va da acordul, Consiliul va numi în mod oficial noua Comisie Europeană, arată adevărul.ro.

Reamintim că PSD a trimis două propuneri controversate pentru funcțiile de comisari. Este vorba de foștii miniștri Dan Nica și Rovana Plumb. Dacă Nica a scăpat de acuzațiile DNA pentru trafic de influență după ce acestea s-au prescris, în urma tergiversării în Parlamentul European, și Rovana Plumb a scăpat în Camera Deputaților de acuzația privind complicitatea la abuz în serviciu în dosarul Belina. Propunerile au fost criticate atât de președintele Klaus Iohannis, cât și liderii partidelor de opoziție.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles