Scandalurile se țin lanț de manelistul Florin Salam. Mama partenerei cântărețului a fost acuzată că ar fi plătit 10.000 de euro să îl bată pe fratele fostei soții Fănica.
Florin Albu continuă seria dezvăluirilor despre clanurile interlope și, printre altele, spune tot felul de lucruri greu de probat despre familia lui Florin Salam.
Fratele regretatei Fănica a spus că mama Roxanei Dobre ar fi pus la cale agresarea lui și pentru asta ar fi plătit suma de 10.000 de euro.
La astfel de acuzații deosebit de grave, soția manelistului a fost nevoită să reacționeze negând absolut totul.
„Îmi este frică, îmi este teamă că eu nu am puterea lor, eu nu am banii lor, nu am relații cu oameni puternici. Noi suntem muncitori de rând”, a spus Florin Albu pentru Antena Stars.
„Da, sigur că da, am apelat, am și eu un avocat cu care m-am consultat și mi-am luat măsuri de precauție, pentru că eu am mai fost amenințat și de sora lui Florin Salam.
Am fost amenințat când a venit la mine acasă și mi-a spus să am grijă că bărbatul ei e șmecher și mă pune în cărucior”, a mai spus cumnatul lui Stoian.
„Eu nu am un neam așa mare să pot să mă lupt cu cineva. Fiind soacra lui Florin Salam, își permite multe acum.
Are bani probabil, de la ginerele ei. Din fericire, mă cred iubit de Dumnezeu, pentru că s-a ivit un om cu care mă cunosc și îmi este foarte bun prieten”, mai spunea Florin Albu.
„Este aberant. Nu este nimic adevărat. Sunt oameni care vor sa ne facă răul”, este reacția pe care a avut-o Roxana Dobre pentru Antena Stars.