Life

Roxana Ionescu, adevărul despre nunta din pandemie cu Tinu Vidaicu: “Am avut mulți invitați”

22.03.2021 | 14:05
Roxana Ionescu adevarul despre nunta din pandemie cu Tinu Vidaicu Am avut multi invitati
ADVERTISEMENT

Roxana Ionescu a spus adevărul despre nunta cu Tinu Vidaicu, realizată în plină pandemie. Cunoscută în trecut și ca “Mama Natură”, vedeta recunoscut că la fericitul eveniment a avut un număr mare de invitați.

După o relație de aproape 6 ani cu Tinu Vidaicu, fosta asistentă TV a încununat iubirea lor cu o nuntă, însă a fost vorba de un eveniment mediu, deoarece nu a putut avea numărul dorit de invitați. La acel moment deja existau anumite restricții impuse de către autorități, fiind vizate și nunțile sau alte petreceri.

ADVERTISEMENT

Roxana Ionescu a oferit detalii neștiute, în dimineața de luni, când a intrat în direct în emisiunea Vorbește Lumea. Fosta prezentatoare a susținut în fața Lorei că a reușit să se bucure de o petrecere de după starea civilă, dar că nu a putut pune în practică planurile de nuntă propriu-zise pe care le avea pentru ziua cea mare.

Roxana Ionescu, nuntă în pandemie cu Tinu Vidaicu. A avut 60 de invitați la eveniment

Roxana Ionescu și Tinu Vidaicu se iubesc de ceva vreme, având o relație de lungă durată. Blondina ar fi trebuit să devină și mamă, dar a pierdut în sarcina cu doar câteva săptămâni înainte de venirea pe lume a bebelușului ei, fiind în luna a șasea. O astfel de tragedie s-a petrecut chiar după ce a fost cerută de soție, în 2019.

ADVERTISEMENT

Celebra “Mama Natură” a decis de ceva timp să părăsească și lumea showbiz-ului autohton, pentru a se concentra mai bine pe viața personală.

În acest sens, s-a mutat la Timișoara, acolo de unde este originar Tinu Vidaicu. Cei doi au marcat și o reușită de familie, fiind cunoscut că s-au mutat în casă nouă, imediat ce au spus “Da” și au devenit în mod oficial soț și soție.

ADVERTISEMENT
Roxana Ionescu, adevărul despre nunta din pandemie cu Tinu Vidaicu: "Am avut mulți invitați"
Roxana Ionescu a povestit în direct că a avut mulți invitați la nuntă (sursă foto: capturi)

De o perioadă, aceasta dispăruse și din mediul online, iar conturile sale au fost blocate. În discuția purtată cu Lora, în intervenția ei de pe PRO TV, Roxana Ionescu a anunțat că a revenit și le-a spus fanilor unde poate fi găsită, pe noul ei cont oficial de Instagram.

Fosta parteneră de emisiune a lui Dan Negru s-a arătat fericită că a putut face măcar starea civilă și a recunoscut că nu a reprogramat petrecerea de nuntă, deoarece a avut un sentiment că nici anul 2021 nu va fi mai bun față de cel anterior. Totuși, acesta pare să se fi dat de gol în ceea ce privește nerespectarea măsurilor. Dacă înainte de pandemie o nuntă cu 60 de invitați era considerată una chiar mică, în momentul actual reprezintă un mare vis pentru mulți români iubitori de petrecere.

ADVERTISEMENT

“Am vrut să facem nunta în 2020, am fi avut o nuntă mare. În 2020 ne-am și căsătorit. Nu am reprogramat, am intuit că nu se va întâmpla nicio minune. Avem prieteni care au reprogramat și nu a fost ok. Nu mi-am ales nici rochia de mireasă, nu am făcut încă o simulare, dar o știu. Sper să fie două rochii. O să vreau o rochie pentru biserică și una mai sexy pentru petrecere. Starea civilă am făcut-o pe 20 mai 2020. Am avut mulți invitați că nu erau interdicții, vreo 60 și ceva, după a urmat perioada mai grea (n.r.: de pandemie). Dar imediat după ne-au sunat mulți că s-au supărat că nu au fost invitați. Mai așteptăm puțin, nu vrem să ne limităm astfel”, a susținut Roxana Ionescu, în direct, la Vorbește Lumea.

ADVERTISEMENT