Sport

Ruben Amorim, pus la zid și după ce a calificat-o pe Manchester United în finala Europa League: ”Trebuie să existe anumite standarde”

Nici măcar faptul că a reușit să o ducă pe Manchester United în finala de Europa League, nu l-au scăpat pe Ruben Amorim de critici pentru un sezon modest pe plan intern.
10.05.2025 | 15:27
Ruben Amorim pus la zid si dupa ce a calificato pe Manchester United in finala Europa League Trebuie sa existe anumite standarde
O legendă a lui Manchester United, atac nemilos la Ruben Amorim după calificarea în finala Europa League. Sursă foto: Hepta
ADVERTISEMENT

În ciuda zâmbetului larg pe care l-a afișat după ce Manchester United a obținut biletele pentru ultimul act din Europa League, Ruben Amorim are în continuare probleme și nu este înțeles în Anglia.

Ruben Amorim nu scapă de critici nici după ce Manchester United a ajuns în finala Europa League

Iar una dintre vocile care s-au ridicat împotriva managerului portughez este cea a fostului mare jucător de pe Old Trafford, Paul Scholes, care s-a arătat dezamăgit de faptul că Amorim a sacrificat Premier League pentru accederea în finala celei de-a doua competiții europene.

ADVERTISEMENT

”Manchester United ar trebui să poată juca în două sau trei competiții simultan fără a sacrifica ceva, iar ei au sacrificat în mod clar campionatul. Nu-mi place și nu sunt de acord cu asta și cred că trebuie să existe anumite standarde impuse unei echipe din Premier League.

”E aproape ca și cum ar intra în meciurile din Premier League și ar accepta că nu vor câștiga meciul, ceea ce e o nebunie. Cred că acceptarea a venit din partea tuturor. Cred că vine de la manager, chiar dacă acesta nu vrea să recunoască”, a declarat Scholes, conform The Sun.

ADVERTISEMENT

Scholes, dezamăgit de viziunea lui Amorim

Fostul internațional englez este de părere că Ruben Amorim greșește pentru că nu folosește partidele din Premier League pentru a da încredere jucătorilor și consideră că în acest fel nimic nu se va schimba în sezonul viitor.

”El nu joacă împotriva echipelor pentru a câștiga meciurile din campionat. Cred că până și fanii se gândesc: ‘Hai să scoatem din cale aceste meciuri din campionat, pentru că a fost un dezastru’. Probabil se gândesc: ‘Jucați cu cine vreți, nu ne pasă’. Există o acceptare a acestui lucru, ceea ce cred că este greșit, pentru că Premier League este pâinea ta de zi cu zi.

ADVERTISEMENT

Dar vrei să obții locul în Champions League câștigând Europa League, sperând că totul va fi uitat. Ai acel gust amar că forma din Premier League este atât de proastă și s-ar putea să regrete anul viitor.

ADVERTISEMENT

Cred că antrenorul ar trebui să folosească acest timp pentru a învăța cum să câștige meciuri atunci când nu joacă atât de bine, pentru că se va întâmpla din nou anul viitor. Nu cred că poți pur și simplu să apeși un buton sezonul viitor și, dintr-o dată, să-i vezi jucând strălucit în campionat”, a spus Paul Scholes.