Sport

Rudel Obreja, încă o „victorie” a justiției române. Mortul pe care nu l-a crezut nimeni

Rudel Obreja a murit, la vârsta de 57 de ani, după ce justețea justiției române i-a refuzat, în repetate rânduri, cererea de a se trata de cancer într-un spital civil.
12.03.2023 | 19:41
Rudel Obreja inca o victorie a justitiei romane Mortul pe care nu la crezut nimeni
Fostul președinte al FR Box, Rudel Obreja, a trecut în neființă (sursa facebook.com)
ADVERTISEMENT

Într-o duminică perfidă, taman când soarele se strecura printre nori, Rudel Obreja s-a stins în semn de protest față de metehnele unei epoci care se vrea liberală și care ne îmbrățișează cu sârmă ghimpată. Suferind de cancer pancreatic, Rudel Obreja a solicitat, a cerut, a implorat, în mai multe rânduri, să i se permită să se trateze omenește, fără zăngănitul cătușelor sudate de păduchii paturilor pușcăriei. În timp ce, grație priceperilor avocățești, diverși infractori, unii dintre ei bandiți sau escroci internaționali, scapă de hit-urile tip bulău marca „Zob și zdup”, fostul președinte al FR Box a fost considerat inamic public, pentru că a refuzat să „toarne”, într-un scandal cu iz de revanșă politică.

Rudel Obreja, „victoria” justiției române, mortul care n-a turnat. „Ținta” Udrea și destăinuirile de la terasa PNȚ

Mărturisesc, din capul locului, că dincolo de echilibrul gazetăresc, mă încearcă un sentiment de durere, amestecat cu revoltă. Rudel Obreja mi-a fost prieten și, uneori, s-a manifestat chiar ca un Frate mai mare. Ultima oară ne-am întâlnit într-o vară, imediat după primul „descălecat” al lui Rudi, la pușcărie. În glumă, l-am întrebat dacă i-a plăcut la „pârnăiuț”, iar el a răspuns: „Eu n-am avut nicio problemă, pentru că, vorba aia, am făcut ceva box. Nu știu cum era viața în alte celule, dar la noi a fost haios. Oricum, la pușcărie ești treaz și când dormi”.

ADVERTISEMENT

Așadar, iată un prim autodenunț. Sunt prieten cu Rudel Obreja, așa că arestați-mă, sau dacă nu, măcar percheziționați-mă… În fine. Acțiunea se petrecea la terasa PNȚ, din centrul Bucureștiului. Cum grădinile sediilor partidelor istorice ajung cârciumi, justiția română s-a transfomat într-un bazar modern, unde viața și sănătatea se negociază, democratic, în schimbul denunțurilor de tip stahanovist. „Andrei, ținta era Udrea. Să fie clar. Eu n-am nici n-am avut ce „turna”, pentru că nu știam mai multe decât le-am spus. Dar era clar, pe ea au vrut s-o înfunde!”, mi-a spus.

Prietenii spun, uneori, lucruri trăznite. Mărturisesc că l-am privit ușor suspicios. Să-mi fie cu iertare. Nu știu ce știa și ce nu știa în plus Rudel Obreja despre matrapazlâcurile din culisele „Galei Bute”, dar bănuiesc, cu naivitate, că turnătoria nu este un sport sănătos și cu atât mai puțin, legal. Despre moralitate nu este cazul să vorbim, în zilele noastre cuvântul ar trebui să fie euthanasiat din toate dicționarele, mai ales când este folosit într-un context politic.

ADVERTISEMENT

Cui folosește, însă, moartea lui Rudel Obreja? În ultimul său interviu acordat colegilor de la FANATIK în luna noiembrie a anului trecut, Rudi povestea că boala ajunsese în stadiul IV. Aștepta să fie operat în Turcia, dar „decizia” metastazei era definitivă. Acum, formule de tipul „dacă” și „parcă” n-ar trebui să trezească frustrări, dar nu-mi pot reprima întrebarea retorică referitoare la un eventual șantaj la care ar fi fost supus Rudi, în eventualitatea unei eliberări condiționate mai rapide.

Gândul de a influența „juriul” cititorilor, ca și intenția de a-l transforma pe Rudel Obreja într-o victimă sunt departe de mine. Mă dezomenește, însă, lipsa „chimiei” dintre justiție, bun simț și aplecarea către aproapele nostru. În fiecare dintre noi există câte un Rudi, la fel cum trăiește și câte un justițiar malefic, un obsedat de dreptatea care nu există, precum inspectorul Javert, din „Les Misérables”, de Victor Hugo. Hăituiesc, deci exist!

ADVERTISEMENT

Cancer, printre pudră și zăbrele: „Lasă, bre, că-i trece!”

În țara canceroșilor morali, politica însănătoșește pavajul pe care justiția, beată cleampă și legată la ochi, condamnă dar nu rezolvă pricini. În ultimul său mesaj postat pe o rețea de socializare, cu câteva zile înaintea Crăciunului anului trecut, Rudi scria despre spiritul creștinesc și se ruga la Dumnezeu să ocrotească România. Între timp, România lui, a mea, a ta, cititorule, îl consemnase într-un sistem tip labirint: „Aici intri, dar ieși numai dacă joci cum îți cântăm noi”.

Jocul nu presupune clemență. Este compromisul pe care îl faci cu viața, cu oglinda din fața ta și cu arestul inevitabil, pe care îl presupune fiecare zi de libertate. Simt nevoia organică de a repeta, fără a fi uns cu toate alifiile precum Pilat din Pont, dar nu sunt la curent cu presupusele „inginerii” din scandalul „Gala Bute”. Nici n-aș vrea, pentru că, inclusiv în urma finalizării anchetei, tot nu s-a aflat mai nimic folositor pentru societate, în ansamblul ei.

ADVERTISEMENT

Pe cine mai interesează că madam Udrea se pudrează acum la clubul „The Brelle” (a se citi „zăbrele”) sau că – în general vorbind – anchetele din România se desfășoară ca la Zoo, în căutarea țapului ispășitor? Mă demoralizează, însă, faptul că moartea fluieră pe lângă noi, iar dincolo de puterea obișnuinței, am devenit ascultătorii alarmelor surde: „E bolnav ăla? Lasă, bre, că-i trece!”… Colegii mei scriu că povestea lui Rudi este emoționantă. Este, însă, legată la ochi și așezată cu spatele la stâlp. Despre ultima țigară n-avem ce vorbi, pentru că acest om a fost lipsit de vicii. Dar nu contează, concluzia sistemului este zdrobitoare și l-ar gelozi și pe René Descartes: „Torn, deci exist. Torn, deci nu sunt vinovat!”.

Cum ne vom (re)umaniza de Paște și cadavrul care s-a pierdut în reality show

Se apropie Paștele și vom redeveni, pentru trei zile, umani. Oamenii umani care taie miei și care își cheltuiesc salariile pe cadouri uită că în majoritatea celorlalte zile și nopți de libertate își salută aproapele cu un sictir maiestuos. Rudel Obreja nu este victima unui sistem. El și-a asumat această competiție, dar a crezut că „reality show-ul” se poate desfășura și fără publicitate electorală. Naivitate, vinovăție, cinste, nimeni nu știe despre ce este vorba. Asta nu scuză, însă, „sistemul” și nici disprețul față de cetățean. De oricare cetățean…

Cu un zâmbet cinic putem constata că, dacă cumva ești eliberat din închisoare (nu contează motivul încarcerării și nici măcar justețea ori injustețea despre care vorbeam mai sus), poți fi convins de probabilitatea faptului că peste vreo câteva luni urmează să dai colțu’. Pușcăria se zbate pe piața cererii și a ofertei, dar reumanizarea cetățeanului rămâne la stadiul de gargară tristă. Justiție, ciupește-mă ca să știu că n-ai sucombat, în această lume… perfectă!

Mâine, când s-o urca soarele pe cer, o să merg să beau o cinzeacă la „penețeu”, că mă arde sufletul să mă afiliez apolitic cauzelor pierdute. Mă îndoiesc de faptul că, în această noapte, doamnei Udrea îi va prii somnul de frumusețe. Pobabil că are motivele sale. Dar, mă alătur și eu „sistemului”. Oare, o merita? România suferă de metastază și prezumpția de vinovăție cântă la stetoscop. Drum liniștit, Rudi!

ADVERTISEMENT