Life

Rugăciune către Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Te ferește de rele și îți curăță sufletul

28.06.2020 | 20:08
Rugaciune catre Sfintii Apostoli Petru si Pavel Te fereste de rele si iti curata sufletul
Rugăciunea „Tatăl Nostru” se va modifica la slujbele catolice începând de duminică. Cum va suna de acum. Sursa foto: Pinterest.com
ADVERTISEMENT

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt pomeniți pe 29 iunie, ocazie cu care credincioșii din lumea întreabă merg la slujba de la Biserică, închină rugăciuni și împart bucate pentru sufletele celor plecați la Ceruri. În această zi de mare sărbătoare există o rugăciune specifică care te ferește de rele. 

Rugăciunea închinată celor doi sfinți care se pomenesc împreună are menirea de a apăra credincioșii de boli, pagube, nedreptăți, dar și de relele celor din jur. Lucrul cel mai important este că ruga către Sfinții Apostoli Petru și Pavel curăță sufletele încărcate de păcate pentru că alungă toate neliniștile.

ADVERTISEMENT

Este foarte important ca această rugă să se facă stând în genunchi, în fața unei icoane cu Sfinții Petru și Pavel. Totodată, rugăciunea este indicat să se facă dimineața, după ce oamenii au băut puțină aghiasmă sau au luat anafură.

Rugăciunea către Sfinții Petru și Pavel care alungă toate neliniștile sufletești

Creștinii închină de sute de ani rugăciuni către Sfinții Apostoli ai neamului, Petru și Pavel, aceasta fiind indicată în momente de neliniște sufletească, la ceas de boală sau atunci când speranța sau credința le este zdruncinată de farisei.

ADVERTISEMENT

Așa se face că rugăciunea îndreptată către cei doi sfinți întăreşte speranţa oricărui credincios din această lume că va birui peste orice nedreptate şi răutate care amenință asupra lui. Rugăciunea este dovada vie că oamenii speră la mântuirea sufletului.

„Pe Voi, Apostoli slăviţi ai Lui Iisus, Mântuitorul v-a rânduit să fiţi stâlpi ai Bisericii pe care a întemeiat-o. Pe tine, Sfinte Petre, Mântuitorul te-a ales să fii piatra de temelie a Sfintei Biserici şi ţi-a dăruit harul să-i întăreşti în credinţă pe toţi fraţii tăi.

ADVERTISEMENT

Pe tine, Sfinte Pavele, Mântuitorul te-a făcut din duşman un ales prieten, iar Duhul Sfânt te-a numit să le arăţi neamurilor toate comorile învăţăturii creştine.

Sfinte Petre şi Sfinte Pavele, amândoi aţi lucrat cu neobosită însufleţire la răspândirea Împărăţiei lui Hristos, pecetluind mărturia devotamentului pentru Mântuitor cu sângele vostru.

ADVERTISEMENT

La Voi ne rugăm, când osânda unei judecăţi nedrepte se abate asupra vieţii noastre, să-i îndepărtaţi pe farisei din drumul nostru, luându-le cheile puterii, iar cuvântul lor să nu fie lucrător împotriva noastră. 

Acolo, în Împărăţia lui Dumnezeu, vă bucuraţi de vederea Lui în slava cerească. De Acolo, priviţi spre Biserica lui Hristos care călăuzeşte popoarele, pentru ca ele să vadă lumina Evangheliei şi să nu rătăcească drumul care duce la izvoarele tămăduitoare ale harului.

Ne închinăm Vouă, să-L rugaţi pe Mântuitorul nostru să-i lumineze şi să-i apere de orice necaz pe episcopi, pe preoţi şi întregul popor creştin.

Rugaţi-L pe Domnul secerişului să trimită lucrători sârguincioşi în ogorul Tău, pentru ca toţi oamenii de bunăcredinţă să aibă parte de binefacerile pe care le primim de la Dumnezeu prin Sfânta Biserică.

Slăviţi Apostoli Petru şi Pavel, să ascultaţi rugăciunea noastră, credincioşi încercaţi de cumplite necazuri, să fiţi milostivi şi să îndepărtaţi din viaţa noastră furia duşmanilor porniţi să ne doboare cu orice preţ. Amin”.

 

ADVERTISEMENT