Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Postul Paștelui este cunoscută de mulți dintre credincioși. Menționăm faptul că în această perioadă este bine să rostim zilnic rugăciuni, pentru a comunica cu Dumnezeu.
În Postul Paștelui există numeroase tradiții și obiceiuri care sunt respectate. Postul nu este doar o purificare fizică. Acesta este în același timp o perioadă de purificare spirituală. Astfel, în aceste zile, credincioșii rostesc zilnic rugăciuni și își reorganizează lucrurile.
Totodată, în Postul Paștelui nu se organizează petreceri. Sunt interzise nunțile și de asemenea nu se dansează. Practic această perioadă este un moment de liniște și reflecție care îi apropie pe credincioși de Dumnezeu.
Sunt persoane care fac mai multe fapte bune și îi ajută și pe ceilalți. Totodată, de post se dă de pomană și se oferă ajutoare celor săraci. În unele zone din țară se și organizează mese pentru cei nevoiași.
Rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Postul Paștelui este și ea de o importanță deosebită. Aceasta este considerată ca fiind puternică și ajută la alungarea grijilor, a fricilor, dar și a energiilor negative.
Totodată, cei care rostesc rugăciunea în Postul Paștelui ajung să își conștientizeze greșelile și se pot purifica chiar înainte de Paște. Rugăciunea poate fi rostită în fiecare zi până de Înviere, sau măcar de câteva ori.
„Dumnezeul nostru, nădejdea tuturor marginilor pământului și a celor ce sunt pe mare departe, Cel ce mai înainte ai întocmit, prin Legea Ta cea Veche și Nouă, aceste zile de post, la care ne-ai învrednicit să ajungem acum, pe Tine Te lăudăm și Ție ne rugăm:
Întărește-ne cu puterea Ta, ca să ne nevoim întru ele cu sârguință, spre mărirea numelui Tău celui sfânt și spre iertarea păcatelor noastre, spre omorârea patimilor și biruință asupra păcatului; ca împreună cu Tine răstignindu-ne și îngropându-ne, să ne ridicăm din faptele cele moarte și să petrecem cu bunăplăcere înaintea Ta întru toate zilele vieții noastre.
Că Ție se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Hristoase, Dumnezeule, și Ție slavă înălțăm, împreună și Celui fără de început al Tău Părinte, și Preasfântului și bunului și de viață făcătorului Tău Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin”, este rugăciunea pe care trebuie să o rostești în Postul Paștelui.