Relația dintre Georgina Rodríguez (30 ani) și sora ei, Ivana (34 ani), trece printr-un moment delicat. Ori poate chiar s-a rupt complet. Cel puțin asta indică gesturile de pe rețelele de socializare.
Surorile au încetat să se mai urmărească reciproc pe Instagram și, în plus, au șters toate fotografiile pe care le aveau împreună. Dar nu numai atât. Nu mai există niciun tag de la una pe contul celeilalte, ceea ce arată că s-au și blocat reciproc.
Dar, ca și cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, blonda Ivana abia apare în noul sezon al „I am Georgina”. Documentarul de succes Netflix urmărește îndeaproape viața partenerei lui Cristiano Ronaldo.
Dispariția Ivanei din serial este un lucru izbitor, având în vedere că în edițiile anterioare a avut un rol principal.Pentru moment, niciuna dintre cele două nu a dorit să comenteze pe această temă, nici să confirme, nici să infirme ultimele știri.
Partenera lui Ronaldo a avut și probleme de sănătate. Ea a suferit din cauza unei pneumonii, care a forțat-o să petreacă patru zile în spital. Georgina a mulțumit personalului după ce a fost externată de la spitalul din Riyadh, Arabia Saudită.
„În sfârșit înapoi acasă! Am petrecut 4 zile la spital cu pneumonie, sunt mai bine acum, dar încă mă recuperez acasă cu familia mea. Trebuie să spun un mare MULTUMESC tuturor membrilor personalului, medicilor, asistentelor și tuturor celor de la spital. Au avut grijă de mine minunat și sunt foarte recunoscătoare pentru asta. Vă mulțumesc tuturor!”, a postat ea.
În acest timp, Cristiano Ronaldo nu trece prin cele mai fericite momente în Arabia Saudită. Al-Nassr este pe locul 3 în campionat, cu 19 puncte, după primele 9 jocuri. Lider rămâne Al-Hilal, campioana en-titre, cu 25 de puncte. Brazilianul Neymar a revenit de curând la aceasta, dar s-a accidentat din nou.
Adesea, suporterii echipelor adverse încearcă să îl irite pe jucătorul celor de la Al-Nassr cu celebrele scandări „Messi, Messi”. Portughezul a reușit, însă, în timp, să ignore aceste gesturi.
CR7 va împlini 40 de ani în februarie, dar deocamdată nu e bântuit de gândul retragerii. „Nu mai este important dacă sunt cel mai bun sau nu, nu-mi mai pasă de asta. Este bine pentru un jucător să marcheze goluri, dar pentru mine este mai bine ca echipa să câștige. Sunt obișnuit să bat recorduri și nu le mai caut. Cel mai important lucru pentru mine acum este să mă bucur și să-i ajut pe Al-Nassr și pe coechipierii mei să câștige”, a declarat Cristiano Ronaldo, care anul acesta nu a fost nominalizat la Balonul de Aur.