Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Ruptură jucători – Baciu la FCSB?! „Au pierdut bonusuri de Europa cu un antrenor de la Păușești Otăsău!”. Exclusiv

A existat o ruptură între Marius Baciu și jucătorii de la FCSB după rușinea din Conference League cu modesta Auda? Cele mai noi informații legate de acest moment tensionat de la echipa roș-albastră.
03.08.2026 | 12:30
Ruptura jucatori  Baciu la FCSB Au pierdut bonusuri de Europa cu un antrenor de la Pausesti Otasau Exclusiv
Tensiuni la FCSB între Baciu și jucători, după umilința din Conference League: „Există o ruptură”. Sursa foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

FCSB a pierdut în mod rușinos cu FK Auda (Letonia) în turul 2 preliminar din UEFA Conference League. Necunoscuții din țara baltică au marcat nu mai puțin de 7 goluri în dubla cu „granzii” României. După această umilință, lucrurile în sânul roș-albaștrilor ar fi devenit extrem de tensionate. Există o ruptură între Marius Baciu și jucători?

De ce au apărut tensiuni la FCSB, între Baciu și jucători, după umilința din Conference League

La finalul sezonului trecut, Marius Baciu (51 de ani) a revenit în poziția de antrenor principal la o echipă de primă ligă, după doi ani și jumătate petrecuți la echipa FC Păușești Otăsău, în Liga 4. Fostul fundaș al Stelei din perioada 1996 – 2002 traversează o perioadă extrem de dificilă pe banca roș-albaștrilor. Acesta tocmai a fost eliminat din Europa de o echipă extrem de modestă.

ADVERTISEMENT

Imediat după returul cu Auda din Letonia, FANATIK a oferit în exclusivitate informații privind atmosfera tensionată din vestiarul celor de la FCSB. Am aflat detalii incendiare legate de comportamentul prin care Marius Baciu și-a surprins elevii, după o umilință uriașă suferită în cupele europene. Ce au spus unele voci din vestiar după dublul eșec cu Auda.

Acest subiect legate de ruptura Baciu – jucători a fost abordat și în emisiunea FANATIK SUPERLIGA, de luni, 3 august. Invitații lui Horia Ivanovici au vorbit deschis despre situația de la clubul patronat de Gigi Becali. Andrei Vochin, consilier al șefului FRF, Răzvan Burleanu, este de părere că, pentru Marius Baciu, care vine din Liga 3, este dificil să se impună într-un vestiar cu jucători care au jucat la un anumit nivel.

ADVERTISEMENT

E greu să intri într-un vestiar cu jucători care au jucat la un anumit nivel și tu vrei să le spui niște lucruri serioase și ei să te creadă. Apoi, la un moment dat, e evident că jucătorul își caută tot timpul tot felul de alibiuri. Poate veni și un moment de criză când un fotbalist sau altul vine și ți-o aruncă în față. Atunci, autoritatea ta s-a încheiat. Dacă o mai fi, cât o fi la FCSB, autoritatea antrenorilor în fața jucătorilor”, afirmă Vochin.

ADVERTISEMENT

În discuție a intrat și fostul mare jucător al lui Dinamo, Dănuț Lupu: „Poate și din cauza acestui fapt (n.r. că Baciu vine de la un nivel modest) Tănase a făcut declarațiile pe care le-a făcut. Eu nu cred că dacă era alt antrenor, Tănase își permitea să facă declarații. Poate Baciu impune respect, dar ca jucător te uiți și îți spui ‘uite, a antrenat în Liga a 4-a, iar acum vine și îmi impune mie un program‘”.

ADVERTISEMENT

Marius Șumuducă, convins că la FCSB este o ruptură: „Jucătorii sunt debusolați. Au pierdut sute de mii de euro”

Marius Șumudică s-a arătat șocat de pasul pe care l-a făcut Marius Baciu în ultimele luni. Fostul jucător de la Steaua din anii 90 a preluat fosta campioană după ce în ultimii ani activase pe banca celor de la FC Păușești Otăsău. „A fost secundul meu la Vaslui, îl respect ca fost fotbalist, căpitan al Stelei pe vremuri, nu am nimic cu el. Dar să ai așa soartă, de la Păușești, să ajungi la FCSB, să joci în cupele europene. E ca și cum noi jucăm la loto și luăm potul cel mare”.

„Șumi” este de părere că jucătorii de la FCSB sunt debusolați în acest moment. „Jucătorii sunt debusolați. Știți bine că Gigi Becali nu dă bonusuri în campionat. El plătește doar pentru performanță. Ce înseamnă performanță la el: calificarea în grupe. Și atunci, jucătorii au pierdut foarte mulți bani. Am înțeles că unii aveau 100, 200, 300 de mii de euro. Primă pentru calificarea în grupe. Când te scoate Auda și pierzi 300.000 de euro te ustură buzunarul. Cauți vinovatul. De ce am ajuns aici? Cine mi-a scos banii din buzunar? Sunt bani mulți”.

ADVERTISEMENT

Șumudică a confirmat apoi detaliile publicate de FANATIK în urmă cu câteva zile. Și fostul tehnician de la Rapid este de părere că la FCSB există o ruptură în vestiar. „E clar că este o ruptură, este o fractură acolo. Se întâmplă ceva. Nu ai cum să te duci în Europa și să joci cu Radunovic mijlocaș central. Despre ce vorbim? Cum să faci asta? Doar pentru că a jucat cu Csikszereda și a dat un gol?”, mai punctează Șumudică.

Ruptură jucători - Baciu la FCSB?! „Au pierdut bonusuri de Europa cu un antrenor de la Păușești Otăsău!”. Exclusiv