News

Rusia a aprobat primul vaccin Covid-19 din lume. OMS trage un semnal de alarmă. UPDATE

11.08.2020 | 17:39
Rusia a aprobat primul vaccin Covid19 din lume OMS trage un semnal de alarma UPDATE
ADVERTISEMENT

Vladimir Putin susține că Rusia a aprobat pentru folosire primul vaccin Covid-19 din lume.

Vaccinul este aprobat de Ministerul Sănătății din Rusia și a fost dezvoltat de Institutul Gamaleya din Moscova, a spus Vladimir Putin, marți.

„Din ce ştiu eu, vaccinul împotriva infectării cu noul coronavirus a fost înregistrat în această dimineaţă, într-o premieră mondială”, a spus preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul unei întâlniri cu membrii guvernului său, citat de agenţia de presă rusească RIA Novosti.

ADVERTISEMENT

UPDATE:

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a primit cu îngrijorare vestea că Rusia a înregistrat primul vaccin împotriva COVID-19. OMS a declarat că și acest vaccin, la fel ca celelalte, va trebui să parcurgă etapele de precalificare şi evaluare stabilite de această organizaţie, relatează Reuters.

Acum câteva zile Organizația Mondială a Sănătății a spus că sunt şase vaccinuri avansate aflate în procesul testelor clinice. Trei sunt dezvoltate de laboratoare chineze, două aparțin companiilor americane Pfizer şi Moderna şi unul este dezvoltat de AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

ADVERTISEMENT

”Accelerarea progreselor nu trebuie să însemne compromisuri faţă de siguranţă”, a spus, după anunţul preşedintelui rus, purtătorul de cuvânt al OMS, Tarik Jasarevic.

”Suntem în contact cu autorităţile sanitare ruse şi avem discuţii cu privire la posibila precalificare OMS a vaccinului, dar, din nou, precalificarea oricărui vaccin include analiza şi evaluarea riguroasă a datelor obligatorii privind siguranţa şi eficacitatea”, a adăugat el.

ADVERTISEMENT

Potrivit directorului fondului suveran rus RDIF implicat în proiect, Kirill Dmitriev, 20 de ţări au precomandat deja aproximativ un miliard de doze din acest vaccin. El va purta denumirea de ”Sputnik V”.

Acest nume face referire la primul satelit lansat pe orbită. Începutul producţiei industriale este preconizat pentru luna septembrie.

ADVERTISEMENT

 


Știrea inițială:

Putin a anunțat că Rusia a aprobat primul vaccin Covid-19

Prin aprobarea folosirii vaccinului, Rusia poate începe vaccinarea în masă. Pentru moment testele clinice de siguranță și eficacitate sunt încă în desfășurare.

Cursa globală pentru inventarea unui vaccin a fost de la începutul pandemiei o miză uriașă. Deși laboratoare din SUA, China sau Germania au susținut că sunt aproape de a crea vaccinul, Rusia pare acum fruntașă în acest război sanitar.

Din păcate, tocmai această viteză a ridicat îngrijorări cu privire la faptul că Rusia pune dorința exacerbată de victorie înaintea siguranței oamenilor. Specialiștii considerau că un vaccin poate apărea abia în partea a doua a anului 2021.

Cine a fost testat cu vaccinul creat de ruși

Președintele rus a dezvăluit că una dintre fiicele lui a primit vaccinul. Fata lui Vladimir Putin, ar fi avut o ușoară temperatură după injecție, dar situția s-a ameliorat repede si acum se simte bine.

Rusia nu a făcut publice rezultatele științifice ale testelor clinice pentru vaccinul Covid-19. Așa că în acest moment eficiența sa nu poate fi verificată.

Rusia este pe locul 4 la infectari cu aproape 900.000 de cazuri. Este depășită la nivel global doar de Statele Unite ale Americii, Brazilia și India. În fiecare zi Rusia are aproximat 5.000 de cazuri noi de Covid-19.

S-au înregistrat deja 15.000 mii de morți pe teritoriul acestei țări.  700 de mii s-au vindecat.

ADVERTISEMENT