Rusia – Arabia Saudită deschide cea de-a 21-a ediție a Campionatului Mondial

11.06.2018 | 22:02
Rusia  Arabia Saudita deschide cea dea 21a editie a Campionatului Mondial
ADVERTISEMENT

Campionatul Mondial se întoarce în Europa după 12 ani, iar totul începe joi după-amiaza, de la ora 18:00. Pe arena Lujniki, din Moscova, naționala Rusiei va evolua sub o presiune imensă în fața a peste 75.000 de fani.

Norocul rușilor, care nu au mai evoluat într-o partidă oficială din vara anului precedent, este acela că dau peste o reprezentativă modestă, cea a Arabiei Saudite, în fața căreia pornesc favoriți la victorie.

ADVERTISEMENT

Rusia, drum chinuitor spre Mondial

Chinuitor este fără îndoială cuvântul perfect care descrie întreg procesul pe care Rusia a fost nevoită să-l înfrunte începând cu data de 2 decembrie 2010, atunci când FIFA i-a atribuit acest Campionat Mondial. Însăși această decizie a fost puternic criticată, la nivel mondial vorbindu-se despre mituirea persoanelor desemnate să voteze.

Inițial, rușii au promis construirea sau renovarea, după caz, a 16 stadioane în 13 orașe diferite. Din cauza problemelor și erorilor de strategie apărute pe parcurs, Rusia se prezintă la acest Mondial cu 12 arene în 11 orașe.

ADVERTISEMENT

Această țară a suferit enorm în ultimii ani nu doar la nivel organizatoric, ci și în plan sportiv. La Cupa Confederațiilor din 2017, pe care de asemenea a găzduit-o, naționala Rusiei a ieșit încă din grupe cu două înfrângeri din trei meciuri. În acest moment, băieții lui Stanislav Cherchesov vin după șapte amicale consecutive fără nicio victorie!

Arabilor le place în Europa

Precedenta oară când Arabia Saudită se califica la un turneu final mondial se întâmpla tocmai la ediția din 2006, găzduită tot în Europa, de către Germania. Saudiții se află în fața celei de-a cincea prezențe la Campionatul Mondial, iar cea mai bună performanță o reprezintă accederea în faza optimilor de finală la ediția din 1994, una memorabilă și pentru naționala noastră.

ADVERTISEMENT

Arabia Saudită s-a calificat direct la Mondialul din Rusia, încheind grupa preliminară peste Australia și Emiratele Arabe Unite, dar sub Japonia. Arabii au de ce să fie încrezători înaintea debutului. În ultima lună au disputat două amicale tari, cu Italia și Germania. Le-au pierdut pe ambele, însă de fiecare dată la limită, scor 1-2.

Ce jucători sunt de urmărit în acest meci

Ambele naționale evoluează la acest Campionat Mondial cu jucători ce activează în mare parte în campionatele interne. Spre exemplu, Rusia are numai doi fotbaliști care joacă în străinătate, iar Arabia Saudită trei.

ADVERTISEMENT

Gazdele au trei jucători care ar trebui să facă un Mondial bun: Pe Fyodor Smolov (28 ani), de la Krasanodar, pe Alan Dzagoev (27 ani), de la ȚSKA Moscova, și pe Artem Dzyuba (29 ani), de la Arsenal Tula. Principalul pericol din tabăra saudiților se anunță Mohammad Al-Sahlawi, un atacant în vârstă de 31 de ani ce marchează pe bandă rulantă atât pentru echipa lui de club, Al Nassr, cât și pentru echipa națională. Are 28 de goluri înscrise în 40 de meciuri pentru prima reprezentativă.

Cine va marca primul gol în meciul Rusia – Arabia Saudită? Smolov – 3.75; Dzyuba – 4.70; Miranciuk – 5;50 (cote la Unibet)

ADVERTISEMENT
Tags: