Naționala Rusiei plătește și ea ponoasele războiului declanșat de Vladimir Putin Ucrainei. Rușii au intrat deja în al patrulea an în care sunt excluși din competițiile FIFA și UEFA. În aceste condiții, Rusia întâlnește doar adversari modești, pe care îi calcă în picioare.
Ultima victimă este naționala Grenadei, un stat micuț din Caraibe. Rușii s-au impus cu 5-0, prin golurile marcate de Danil Prutsev, Arsen Adamov, Artem Dzyuba, Daniil Fomin, și Zelimkhan Bakaev.
Naționala antrenată de Valeri Karpin a fost alcătuită exclusiv din jucători care activează în Rusia. La fel ca în majoritatea partidelor jucate de când echipa a fost exclusă din competițiile oficiale.
Contra unor adversari din lumea a treia a fotbalului, Rusia defilează. Victoria cu Grenada a fost a noua fără gol primit. Din 2022, de când a început conflictul armat cu Ucraina, Rusia a demolat multe echipe.
A învins Siria (4-0), Brunei (11-0), Vietnam (3-0), Belarus (4-0), Cuba (8-0), Irak (2-0), Camerun (1-0). O altă victorie fără gol primit a fost 4-0 cu Serbia, singurul meci jucat contra unei naționale europene, din 2022 încoace.
Rușii au mai întâlnit în acest interval Uzbekistan (0-0), Tadjikistan (0-0), Iran (1-1), Qatar (1-1) și Kenya (2-2). Următorul adversar al rușilor va fi naționala Zambiei (25 martie). Vor urma Nigeria și Belarus, în luna iunie.
Rusia a fost exclusă pe 28 februarie 2022 din toate competițiile internaționale de fotbal. Atât la nivel de club, cât și la nivel național. Decizie a fost luată de comun acord de către FIFA și UEFA, după ce Federația Rusă a invadat militar Ucraina, țară vecină cu România.
Anul trecut, președintele Federației Ruse de Fotbal, Alexander Dyukov, a transmis că formațiile de club din Rusia vor fi reprimite în curând în cupele europene. La fel și naționala.
A fost o informație falsă, deoarece federațiile europene și cele mondiale s-au opus vehement ideii. Drept dovadă, Rusia nu a intrat în calcul pentru tragerea la sorți a preliminariilor CM 2026, care încep acum.
România debutează mâine în drumul către turneul final din SUA, Canada și Mexic. Tricolorii întâlnesc, acasă, Bosnia (vineri, ora 21.45), urmând ca peste trei zile să joace în San Marino. Din grupa României mai fac parte Austria și Cipru.
21 martie
21:45 – Cipru – San Marino
21:45 – ROMÂNIA – Bosnia și Herțegovina
24 martie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Cipru
21:45 – San Marino – ROMÂNIA
7 iunie
16:00 – Bosnia și Herțegovina – San Marino
21:45 – Austria – ROMÂNIA
10 iunie
21:45 – ROMÂNIA – Cipru
21:45 – San Marino – Austria
6 septembrie
21:45 – Austria – Cipru
21:45 – San Marino – Bosnia și Herțegovina
9 septembrie
21:45 – Bosnia și Herțegovina – Austria
21:45 – Cipru – ROMÂNIA
9 octombrie
21:45 – Austria – San Marino
21:45 – Cipru – Bosnia și Herțegovina
12 octombrie
16:00 – San Marino – Cipru
21:45 – ROMÂNIA – Austria
15 noiembrie
19:00 – Cipru – Austria
21:45 – Bosnia și Herțegovina – ROMÂNIA
18 noiembrie
21:45 – Austria – Bosnia și Herțegovina
21:45 – ROMÂNIA – San Marino