Se implică politicul! Pogba şi Dembele, victime ale rasismului

Vicentiu Dinescu   
in Fotbal international
28/03/2018, 15:03
Se implică politicul! Pogba şi Dembele, victime ale rasismului

Conform espn.co.uk, în timpul întâlnirii Rusia – Franţa 1-3, suporterii gazdelor au imitat strigătele maimuţelor în momentul în care la balon se afla unul dintre cei doi internaţionali francezi.

În apărarea lui Pogba şi a lui Dembele a sărit ministrul francez al sporturilor, Laura Flessel. ”Rasismul nu are loc pe terenurile de fotbal. Trebuie să acţionăm la unison la nivel european şi internaţional pentru a opri acest comportament inadmisibil”, a scris Flessel pe contul de Twitter.

Pogba a marcat un gol în amicalul Rusia – Franţa 1-3

Acesta este al treilea caz de rasism înregistrat pe stadionul din Sankt Petersburg, care va găzdui şapte partide la Cupa Mondială, dintre care o semifinală şi meciul pentru locul 3. Celelalte două cazuri au fost înregistrate la meciuri susţinute de Zenit în Europa League.

Paul Pogba a marcat un gol în partida amicală Rusia – Franţa 1-3. Celelate reuşite ale ”cocoşului galic” au fost semnate de Kylian Mbappe, în timp ce pentru gazde a înscris Fedor Smolov.

Ştirea MOMENTULUI

Liverpool – PSG 3-2. Firmino le aduce victoria „cormoranilor” în meciul serii din Champions League. Video

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.

Închide ×