News

Rusia nu este de acord cu garanțiile de securitate ale Occidentului pentru Ucraina. Serghei Lavrov: “Total inacceptabil”

Kremlinul nu ar accepta garanțiile de securitate ale Occidentului pentru Ucraina, după cum a transmis ministrul rus de externe
21.08.2025 | 16:10
Rusia nu este de acord cu garantiile de securitate ale Occidentului pentru Ucraina Serghei Lavrov Total inacceptabil
Rusia dezaprobă garanțiile de securitate ale Occidentlui pentru Ucraina. Sursa foto: Hepta/Colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

Kremlinul dezaprobă garanțiile de securitate ale Occidentului pentru Ucraina. Serghei Lavrov a explicat de ce trupele străine pe teritoriul țării aflate în război reprezintă ceva cu totul inacceptabil.

Serghei Lavrov nu e de acord cu garanțiile de securitate ale Occidentului pentru Ucraina

Ministrul rus de externe a transmis că, după ce se va ajunge la un acord de pace, Moscova ar trebui să aibă drept de veto asupra măsurilor de sprijinire a Ucrainei. Lavrov nu este de acord cu planurile Occidentului în ceea ce privește garanțiile de securitate, potrivit The Guardian.

ADVERTISEMENT

Potrivit lui Serghei Lavrov, trimiterea trupelor în Ucraina, așa cum arată propunerile țărilor europene, ar însemna “intervenție străin㔓O intervenție străină pe o parte a teritoriului ucrainean ar fi total inacceptabilă pentru Rusia”, a spus el.

Totodată, ministrul a dat de înțeles că un summit Putin – Zelenski nu ar fi posibil în viitorul apropiat. Lavrov a spus că o astfel de întâlnire între cei doi lideri ar fi realizabilă numai “dacă toate problemele care necesită discuții sunt pregătite temeinic”.

ADVERTISEMENT

Mai mult, ministrul de externe are îndoieli privind legitimitatea lui Volodimir Zelenski în legătură cu semnarea oricărui viitor acord de pace. Lavrov a făcut referire la faptul că, de-a lungul timpului, Kremlinul a numit “ilegitimă” conducerea Ucrainei.

ADVERTISEMENT

Declarațiile lui Serghei Lavrov dau de înțeles că Rusia face un pas înapoi în legătură cu înțelegerile de pace la care s-a ajuns în cadrul summitului din Alaska, de săptămâna trecută. Trump a susținut, după întâlnirea cu liderul rus, că Putin a acceptat garanțiile de securitate occidentală pentru Ucraina.

ADVERTISEMENT

Acuzații la adresa Kievului

Fără a oferi dovezi, Lavrov a susținut că Ucraina vrea să “submineze eforturile lui Trump de a rezolva conflictul”. Ministrul a pus accent pe faptul că Rusia “este deja pregătită pentru o discuție sinceră despre garanțiile de securitate”, dar respectând propunerile sale maximaliste de la Istanbul, din 2022.

Serghei Lavrov a criticat și “Coaliția Voinței”. A lansat acuzații potrivit cărora aceasta vrea să “mute atenția de la rezolvarea cauzelor profunde ale conflictului”. De asemenea, ministrul speră că “un astfel de aventurism european va eșua”.

ADVERTISEMENT

Joi, Volodimir Zelenski a declarat că ar vrea să vadă un acord privind garanțiile de securitate pentru Ucraina înainte de întâlnirea cu Vladimir Putin. Președintele ucrainean este de acord ca viitorul summit să aibă loc într-o țară “neutră”. Acesta ar fi de acord cu Elveția sau Austria pentru întâlnire.