News

Rusia, prima reacție oficială după învestirea lui Joe Biden la Casa Albă

21.01.2021 | 09:29
Rusia prima reactie oficiala dupa investirea lui Joe Biden la Casa Alba
ADVERTISEMENT

Rusia a avut prima reacție oficială după învestirea lui Joe Biden în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii, eveniment găzduit miercuri de Capitoliul de la Washington. 

Regimul de la Kremlin condus de Vladimir Putin a transmis, miercuri, după ce Joe Biden și-a preluat mandatul la Casa Albă, că speră într-o muncă constructivă cu noua administrație privind prelungirea unui important tratat de dezarmare.

ADVERTISEMENT

Purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale ruse, Dmitry Peskov, a declarat că orice îmbunătățire a relației tensionate a Moscovei cu Washingtonul va depinde de Joe Biden atunci când va intra total în prerogative.

Cum a reacționat Rusia după învestirea lui Joe Biden ca președinte al SUA

După mai mulți lideri occidentali, a venit și rândul Rusiei să reacționeze oficial față de învestirea lui Joe Biden la Casa Albă. Oficialii de la Kremlin au tratat mult mai rece și mai direct subiectul și vorbesc despre cele mai sensibile chestiuni.

ADVERTISEMENT

Purtătorul de cuvânt al administrației prezidențiale de la Moscova, Dmitri Peskov, a anunțat că liderul de la Kremlin speră într-o muncă constructivă cu noua administrație americană, scrie The Moscow Times.

”Rusia va trăi așa cum a trăit sute de ani: căutând relații bune cu Statele Unite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitry Peskov. ”Dacă Washingtonul lucrează sau nu la atingerea aceluiași obiectiv va depinde de domnul Biden și de echipa sa”, a adăugat Peskov.

ADVERTISEMENT

Rusia speră că Joe Biden va continua colaborarea privind tratatul de dezarmare

Același Peskov a anunțat că Rusia mizează pe continuarea dialogurilor privind prelungirea unui important tratat de dezarmare.

”Sperăm că noua administraţie americană va face proba unei poziţii mai constructive în dialogul cu noi. Rusia și președintele său sunt în favoarea prelungirii acordului New START”, a spus oficialul rus.

ADVERTISEMENT

Tratatul New START din 2010, ultimul pact nuclear rămas între țări, care limitează ambele părți la 1.500 de focoase nucleare fiecare și va expira pe 5 februarie.

Peskov a declarat miercuri că președintele Vladimir Putin a pledat în mod constant pentru păstrarea tratatului și că acum îi revine Washingtonului rolul să păstreze pactul.

Negocierile sub administrația președintelui Donald Trump s-au blocat în timp ce Washingtonul a presat China să adere la acord, chiar dacă Beijingul a spus că nu are intenția de a se alătura.

În ultima perioadă, aporpiații lui Biden au dat de înțeles că noul lider american va lucra pentru extinderea tratatului, dar a promis să adopte o poziție mai dură asupra Rusiei în timpul campaniei.

ADVERTISEMENT