Cu mult timp înainte de a declanșa invazia în Ucraina, Rusia și-a pregătit marina pentru un atac nuclear asupra Europei, arată un raport publicat de Financial Times, bazat pe documente secrete. Printre țintele armatei lui Vladimir Putin sunt și puncte strategice din România.
Din februarie 2022 până în prezent, de la Kremlin, Vladimir Putin lansează aproape periodic amenințări cu folosirea de arme nucleare contre statelor din NATO și a celor care sprijină Ucraina.
Regimul de la Moscova ar fi demarat cu mult înainte de atacarea statului vecin o serie de pregătiri în privința utilizării armelor de distrugere în masă. Se pare că Rusia și-a antrenat masiv marina pentru a ținti obiective din interiorul Europei, inclusiv din România, cu rachete cu capacitate nucleară într-un potențial conflict cu NATO, arată dosarele secrete analizate de FT.
E vorba de o strategie mult mai complexă dezvoltată de Moscova. Ea are ca obiectiv major anihilarea forțelor NATO și atingerea obiectivelor militare ale rușilor printr-o combinație de lovituri convenționale și nucleare.
O serie de hărți pe care apar ținte din estul Europei, dar și unele aflate la distanțe mari, cum sunt Franța sau Marea Britanie, au fost prezentate ofițerilor ruși înainte de invazia Ucrainei.
Sursa citată scrie că aceste documente secrete ar proveni din perioada 2008-2014. Ele au intrat acum în posesia unor surse occidentale. Se văd aici planurile Rusiei de a efectua atacuri de amploare asupra Europei de Vest. Putin și subordonații săi au anticipat un conflict care să depășească frontierele NATO.
Pe harta prezentată de jurnaliștii britanici apar 3 ținte din România. Astfel, rușii ar avea în vizor portul Constanța, podul Giurgiu-Ruse şi baza militară de la Deveselu.
Pe aceleași hărți prezentate de FT apar 32 de posibile ținte NATO în Europa pentru marina rusă. În afară de România, armata lui Putin mai analizează bombardarea, în cazul unui conflict major, a unor numeroase baze din Germania, Norvegia, o bază de pe coasta de vest a Franței, o bază din Estonia, ținte din Regatul Unit.
Mai sunt și ținte din Bulgaria și din Turcia amicului Erdogan. Nu lipsește de pe hartă nici Asia. Sunt aici mai multe importante baze din Coreea de Sud şi Japonia.
După apariția acestor informații, William Alberque, fost oficial NATO, a spus că numărul de ținte de pe hărțile FT sunt doar o mică parte din ”sute, dacă nu chiar mii de ţinte din toată Europa, inclusiv ţinte militară şi de infrastructură critică”.
Capacitatea Rusiei de a ataca în Europa înseamnă că toate aceste ţinte sunt la risc de a fi lovite în momentul în care ar avea loc primele ciocniri între forţele NATO și ruși în țările de graniță ale alianței, spun analiști şi foşti oficiali.
”Conceptul lor de război este acela de război total”, spune Jeffrez Lewis, profesor la Middlebury Institute of Internațional Studies, din Monterez, specializat în controlul armamentului.
”Ei consideră că armele nucleare tactice sunt instrumente prin care se pot câştiga războaie şi vor vrea să le folosească rapid după declanşarea ostilităţilor”, adaugă el.
Același Jeffrey Lewis a mai spus că Rusia vede focoasele nucleare tactice ca pe arme cu potențial de a câștiga războaie. Aceste arme pot fi lansate de pe rachete terestre, maritime sau aeriene. Ele o putere distructivă mai mică decât armele strategice. Cu toate acestea, rămân semnificativ mai puternice decât cele folosite la Nagasaki și Hiroshima în 1945.