News

Rusia, țapul ispășitor pentru creșterea facturilor la energie. Ce spune ministrul Virgil Popescu

Rusia, țapul ispășitor pentru creșterea facturilor la energie, conform ministrului Virgil Popescu
04.09.2021 | 10:44
Rusia tapul ispasitor pentru cresterea facturilor la energie Ce spune ministrul Virgil Popescu
ADVERTISEMENT

Ministrul Energiei, Virgil Popescu a transmis că că majorarea preţurilor la gaze este dirijată de către Federaţia Rusă și de Gazprom. Mai mult decât atât, oficialul a explicat că după ce va fi operaţional Nord Stream 2 vom vedea o scădere a preţului.

”Am vorbit despre energie, despre legătura dintre energie şi Marea Neagră, despre securitatea energetică a României”, a spus Virgil Popescu la a cincea ediţie a conferinţei „Black Sea and Balkans Security Forum”, la panelul „Opportunities in the Black Sea Region for the Energy Sector. Development, Cooperation, Supplier Diversification”.

ADVERTISEMENT

Rusia, țapul ispășitor pentru creșterea facturilor la energie electrică

„Am vorbit despre colaborarea cu partenerii strategici europeni şi americani, despre faptul că decarbonare fără energie nucleară, după părerea mea şi a multor miniştri din UE şi de peste Ocean nu se poate realiza.

De aceea dorim cu ardoare să dezvoltăm Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă şi, de ce nu, să aducem tehnologii noi, inovatoare în România în domeniul nuclear. Ne uităm foarte serios şi la energia eoliană off-shore”, a mai spus Virgil Popescu.

ADVERTISEMENT

De asemenea, ministrul Energiei a mai zis că preocuparea principală a ministerului pe care îl conduce, per ansamblu, este crearea de noi capacităţi de producţie a energiei electrice.

Totodată, întărirea reţelei de transport a energiei electrice, dezvoltarea reţelei de transport de gaze şi, în paralel, reţeaua de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale, pentru a putea creşte gradul de acces al românilor la gaze naturale.

ADVERTISEMENT

”Referitor la preţurile la gaze este o creştere pur şi simplu dirijată de către Federaţia Rusă, de către Gazprom.

Părerea mea apropo de gaze, după ce va fi operaţional Nord Stream 2 vom vedea o scădere a preţului. Referitor la energie electrică, Pactul Green Deal a dus o creştere de la 22 la 55 de euro a certificatului de CO2.

ADVERTISEMENT

Toţi ceilalţi producători care nu folosesc energie fosilă, care nu plătesc CO2, vând energia la preţul marginal de pe piaţă, de aceea este această creştere, coroborată cu o creştere economică, cu o revenire din pandemie, o creştere a energiei electrice atât în Europa cât şi în Asia, unde se consumă foarte foarte mult”, adaugă ministrul Energiei.

Acesta precizează că atât la energie electrică, cât şi la gaze, creşterea consumului a fost foarte mare. ”Ce putem face? Sigur, pe lângă consumatorul vulnerabil care sper să iasă repede din Parlament.

Totodată, lucrăm la două scenarii de compensare a facturilor atât la energie electrică, cât şi la gaze naturale, pentru români.

Mergem până la venitul mediu sau consumul mediu. Ceea ce am promis vom face şi aproximativ 10 milioane de români vor primi ajutor financiar, în această iarnă, pentru plata facturilor de energie electrică şi gaze naturale”, a mai spus oficialul

ADVERTISEMENT