News

Rușii ar putea fi judecați de un tribunal internațional. Solicitare oficială a Comisiei Europene

Consiliul Europei cere înființarea unui tribunal internațional care să-i judece pe liderii Rusiei, inclusiv pe Vladimir Putin.
26.01.2023 | 23:54
Rusii ar putea fi judecati de un tribunal international Solicitare oficiala a Comisiei Europene
Vladimir Putin, judecat de un tribunal internațional? Foto: Hepta
ADVERTISEMENT

În acest tribunal internațional ar trebui judecați toți liderii ruși, așa cum a fost și cazul liderilor naziști judecați la Nurnberg.

Tribunal internațional pentru a-i judeca pe ruși, pus pe roate

Cu toate acestea, e neclar cum acest tribunal ar putea să-i aducă vreodată pe acești lideri, în frunte cu Vladimir Putin, în condițiile în care Rusia nu a pierdut momentan războiul cu Ucraina.

ADVERTISEMENT

Mai mult, scenariul în care Rusia ar fi vreodată în război deschis cu NATO și ar fi înfrântă într-un război clasic pare mai degrabă SF.

Gestul Consiliului European poate fi considerat mai degrabă simbolic, însă au fost acordate 100 de voturi pentru și o abținere în acest sens, de către reprezentanții celor 46 de state membre. Mai mult, rezoluția a fost adoptată fără a nominaliza liderii civili și militari ruși care ”au planificat, pregătit, lansat sau executat agresiunea împotriva Ucrainei”.

ADVERTISEMENT

”Fără decizia lor de a declanşa acest război de agresiune împotriva Ucrainei, abuzurile, distrugerile, morţii şi pagubele care decurg nu s-ar fi produs”, a transmis Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE). Așadar, acest tribunal ar trebui să aducă la judecată într-un scenariu pur ipotetic pe ”liderii ruși”, fără a-i menționa pe aceștia.

Parlamentul European, reprezentant al celor 27 de state membre ale UE, a adoptat săptămâna trecută o rezoluție aproape identică cu 472 de voturi pentru, 19 contra şi 33 abţineri.

ADVERTISEMENT

Pentru că Rusia, Belarus și Ucraina nu sunt semnatare ale tratatului care instituie Curtea Penală Internaţională, aceste țări nu pot fi judecate pentru ”crime de agresiune”, doar pentru crime de război sau crime împotriva umanității.

Momentan, e neclar cât va dura războiul, cum se va termina acesta și ce ar însemna de fapt o ”înfrângere a Rusiei”. Profesorul de Relații internaționale al UBB, Valentin Naumescu e convins că acest conflict va dura multă vreme.

ADVERTISEMENT

”2023 începe așadar sub semnul războiului. Iar finalul acestui război nu este aproape. Chiar dacă importanți lideri vest-europeni nu au putut să creadă nici măcar cu câteva zile înainte de începutul invaziei că așa ceva mai este posibil în Europa secolului al XXI-lea, iată că pe continentul nostru evoluat este astăzi din nou război, război devastator, înțesat cu mii de crime de război împotriva civililor, de peste 10 luni”, a transmis profesorul Valentin Naumescu.

”Nu se va termina curând. Acesta este războiul care conține în el germenii marii confruntări definitorii a unei perioade de tranziție între două ordini mondiale. Ce va prevala oare în această uriașă tensiune, forța dreptului internațional (evident de partea Ucrainei, cu toate argumentele juridice din tratatele, acordurile, rezoluțiile și memorandumurile existente) sau dreptul forței militare (a Rusiei), care dorește revizuirea ordinii de securitate post-Război Rece, incluzând frontierele republicilor post-sovietice, și revenirea acestora sub dominația Moscovei?”, a completat profesorul.

ADVERTISEMENT
Tags: