Sport

Rusoaicele nu se tem de România. “Nu pot produce surprize!” Cele două jucătoare din naţionala Rusiei de care trebuie să ne fie frică

07.12.2019 | 11:45
Rusoaicele nu se tem de Romania Nu pot produce surprize Cele doua jucatoare din nationala Rusiei de care trebuie sa ne fie frica
ADVERTISEMENT

Echipa naţională de handbal feminin a României se va duela cu Rusia, duminică, 8 decembrie, de la ora 08.00, în primul meci din Main Round de la Campionatul Mondial din Japonia, iar rusoaicele nu se tem de echipa antrenată de Tomas Ryde şi au explicat de ce.

Rusoaicele nu se tem de România

Daria Dmitrieva, jucătoarea de handbal care nu a putut participa la Campionatul Mondial din Japonia, a crede că Rusia poate avea probleme doar în meciul pe care îl va juca împotriva Spaniei, iar Muntenegru şi România nu vor avea cum să le surprindă pe rusoaice.

ADVERTISEMENT

“Cel mai tare adversar este Spania, indiscutabil. România şi Muntenegru nu ne pot produce surprize, în schimb Spania ar putea veni cu ceva nou, are un joc care ne-ar putea crea probleme.

Asta chiar dacă Ambros Martin le cunoaşte destul de bine şi pe spaniole, la fel şi pe românce”, a spus Daria Dmitrieva, jucătoarea de handbal din naţionala Rusiei care nu evoluează la Campionatul Mondial din Japonia din cauza unei accidentări suferite în vară.

ADVERTISEMENT

Cele două jucătoare din lotul Rusiei de care trebuie să ne fie frică

Daria Dmitrieva a dezvăluit şi care sunt cele două jucătoare din lotul echipei naţionale de handbal feminin a Rusiei de care trebuie să se ferească elevele lui Tomas Ryde la partida care are loc duminică, 8 decembrie, de la ora 08.00.

“Avem o echipă tare, Yaroslava Frolova a făcut un meci mare, iar Anna Vyakhireva a fost fenomenală, a jucat 55 de minute, aproape că nu a fost schimbată deloc. Poate nu înscrie, dar pasele sale sunt esenţiale în jocul echipei”, a declarat Daria Dmitrieva, jucătoarea care a fost campioană olimpică la Rio.

ADVERTISEMENT

România n-are niciun punct în grupa principală

Echipa naţională de handbal feminin a României s-a calificat în grupa principală a Campionatului Mondial fără niciun punct, la fel ca Japonia, dar selecţionata pregătită de Tomas Ryde are şanse matematice la calificarea în semifinalele turneului din Japonia.

Clasamentul grupei principale de la CM din Japonia:

  1. Rusia – 4 puncte
  2. Spania – 4 puncte
  3. Muntenegru – 2 puncte
  4. Suedia – 2 puncte
  5. România – 0 puncte
  6. Japonia – 0 puncte

Meciurile echipei naţionale de handbal feminin a României de la Campionatul Mondial din Japonia sunt transmise de Digi Sport, iar cele mai importante faze vor fi LIVE VIDEO pe FANATIK.

ADVERTISEMENT