News

Rutele de zbor care sunt lovite mereu de turbulențe. Țara din Europa, vizitată des de români, apare de opt ori în TOP 10

Topul celor mai turbulente rute pe care zboară avioanele în Europa a fost publicată. Opt din zece zboruri încep sau se termină într-o singură țară.
18.01.2025 | 21:17
Rutele de zbor care sunt lovite mereu de turbulente Tara din Europa vizitata des de romani apare de opt ori in TOP 10
Rutele de zbor care sunt lovite mereu de turbulențe. Țara din Europa, vizitată des de români, apare de opt ori în TOP 10. Foto: Unsplash
ADVERTISEMENT

Este vorba despre Elveția. Specialiștii spun că în 2024 au avut loc cele mai multe turbulențe de până acum, astfel că rapoarte cu oameni care au fost răniți în zboruri turbulente au apărut încă din prima zi a anului 2024. Din păcate un pasager a murit într-un astfel de incident, pentru prima dată din 1997.

Rutele de zbor care sunt lovite mereu de turbulențe

O cercetare arată acum care sunt cele mai ”turbulente” rute de zbor, adică rutele cu cele mai mari șanse să întâmpine turbulențe. Din fericire cazurile în care avioanele se prăbușesc din cauza turbulențelor sunt foarte rare.

ADVERTISEMENT

Conform Euronews, care citează date publicate de Administrația Federală a Aviației din SUA (FAA) sugerează că din 2009 până în 2023, peste 37 de pasageri și 146 de membri ai echipajelor de zbor au fost grav răniți din cauza turbulențelor.

De altfel, turbulențele sunt principala cauză a incidentelor în zborurile comerciale. Cercetările realizate de site-ul de monitorizare Turbli arată că opt din primele 10 cele mai turbulente rute de zbor încep sau se termină în Elveția, o țară vizitată des de toți europenii, inclusiv de români.

ADVERTISEMENT

Alte rute trec peste sau în jurul Alpilor, astfel că este ceva aparte cu zona respectivă. Pentru a cuantifica probabilitatea de turbulențe, site-ul Turbli utilizează rata de disipare a vârtejului EDR. O măsură a turbulenței atmosferice care e independentă de caracteristicile avionului.

Iată care sunt cele mai turbulente rute din Europa în 2024

Această măsură de luat în calcul pentru turbulențele de aviație utilizat de Organizația Aviației Civile Internaționale (ICAO) și Organizația Meteorologică Mondială (WMO).  Astfel, specialiștii pot să își dea seama cât de serios este incidentul aviatic.

ADVERTISEMENT

Cele mai turbulente rute din Europa în 2024:

  • Nice – Geneva: EDR 16.07
  • Nice – Zurich: 15.49
  • Milan – Zurich: 15.41
  • Milan – Lyon: 15.37
  • Nice – Basel: 15.33
  • Geneva – Zurich: 15.05
  • Nice – Lyon: 14.99
  • Geneva – Venice: 14.78
  • Lyon – Zurich: 14.74
  • Venice – Zurich: 14.67

Potrivit acestui site, orice valoare a unui EDR de 20 e considerată ”ușoară”, între 20 și 40 fiind una moderată. Trebuie remarcat că nicio rută din jurul lumii nu este clasată drept puternică (între 40 și 60) sau extremă (80-100).

ADVERTISEMENT

Cu siguranță unele dintre incidente au depășit, însă, aceste praguri. Turbulențele extreme sunt neobișnuite în Europa, astfel că șansele ca un accident aviatic să se producă pe oricare dintre rutele menționate sunt minime.

În comparație, cele mai turbulente rute din lume sunt în America de Sud, în jurul Anzilor. Aici, zborul de la Mendoza (Argentina) către Santiago (Chile) are un EDR de 24,68.

ADVERTISEMENT