Sport

Gala RXF Next Fighter 31 Live Video pe VOYO. Daniel Chiriţă l-a învins pe Justiţiarul de Berceni: „Pregătirea fizică și inima mea de lup au contat”

RXF Next Fighter revine pe VOYO cu unul dintre cele mai spectaculoase carduri ale promoției lui Sebastian Vieru. În main event, Daniel Chiriţă l-a învins pe Justiţiarul de Berceni.
23.06.2026 | 21:55
Gala RXF Next Fighter 31 Live Video pe VOYO Daniel Chirita la invins pe Justitiarul de Berceni Pregatirea fizica si inima mea de lup au contat
Gala RXF Next Fighter 31 Live Video pe VOYO. Meciul de box dintre Daniel Chiriță și Justițiarul de Berceni se anunță viral. FOTO: Fanatik
ADVERTISEMENT

A fost un nou show viral marca RXF Next Fighter. Ediția cu numărul 31 a fost transmisă exclusiv pe VOYO, iar în cea mai așteptată luptă, main event-ul dintre fostul fotbalist Daniel Chiriță și influencerul Justițiarul de Berceni, câştig de cauză a avut Chiriţă.

UPDATE: Daniel Chiriţă l-a învins pe Justiţiarul de Berceni

În main event-ul galei RXF Next Fighter, Daniel Chiriţă l-a învins pe Justiţiarul de Berceni. La final, fostul fotbalist a declarat: „A fost pentru prima oară pentru mine și mulțumesc că faceţi o treabă senzațională. Am o coastă fisurată, dar am dorit să boxez. Acum o săptămână am descoperit. Am învins pentru că îmi doresc foarte mult și m-am pregătit 2 luni, mulțumesc din suflet tuturor celor care m-au susținut și aștept provocarea RXF-ului. Are avantaj că are alonjă bună, greutate mai mare, dacă era fizic pregătit poate mă bătea. Pregătirea fizică și inima mea de lup au contat. Prin antrenamente am reușit. Sincer mi-a făcut probleme vs nu am putut să dau cu stânga, numai cu dreapta”, a spus Chiriţă după luptă.

ADVERTISEMENT
Daniel Chiriţă. Sursa foto: Fanatik
Daniel Chiriţă. Sursa foto: Fanatik

UPDATE: S-au încheiat primele patru lupte

S-au încheiat primele trei lupte din gala RXF Next Fighter. Meciul dintre Matei Marian şi Daniel Amariei s-a închieat cu succesul lui Matei Marian. Apoi, în meciul doi s-a impus Alin Hoca în faţa lui Răzvan Mitrache. Manuel Ţupu a câştigat meciul trei cu Alex Ciobanu, prin abandon.

Apoi, în meciul patru, Prințu de la Cluj a fost trimis de trei ori la podea în prima repriză de Valentin Tănase, care a spus la final: „Speram la 3 reprize, dar a fost doar una. Mi s-a părut total nepregătit”.

ADVERTISEMENT

UPDATE: Start în gala RXF Next Fighter

A început show-ul. Gala RXF Next Fighter a debutat cu meciul dintre Matei Marian şi Daniel Amariei, câştigător fiind Matei Marian. Vă reamintim că Main Event-ul este meciul dintre Daniel Chiriţă şi Justiţiarul din Berceni.

ADVERTISEMENT
Confruntarea dintre Matei Marian şi Daniel Amariei
Confruntarea dintre Matei Marian şi Daniel Amariei

Daniel Chiriță vs. Justițiarul de Berceni, main event pe VOYO la RXF Next Fighter 31

RXF este de departe cea mai populară promoție de divertisment sportiv din România și va pune în scenă un nou show incendiar. Gala RXF Next Fighter 31 este programată marți, 23 iunie, de la ora 20:00. Evenimentul va avea loc în București, la Club One, din Regie, și va fi transmis în direct și în exclusivitate pe platforma VOYO. Cel mai așteptat meci al serii este main event-ul Daniel Chiriță vs. Justițiarul de Berceni. Cei doi vor lupta pe reguli de box, iar meciul va dura trei reprize a câte trei minute.

ADVERTISEMENT

Daniel Chiriță (52 de ani) este unul dintre cei mai buni fundași români de la finalul anilor ’90, începutul anilor 2000. Fostul fotbalist este o legendă la Petrolul Ploiești, cu care a cucerit Cupa României, în 1995. În plus, Chiriță a scris istorie și la Rapid, unde a câștigat toate trofeele interne, și la Șahtior Donețk, cu care a făcut eventul. Pentru Daniel Chiriță acesta va fi debutul în RXF, în timp ce Justițiarul de Berceni (n.r. – Alexandru Costandachi) a luptat deja de trei ori în promoția lui Sebastian Vieru, dar, de fiecare dată, pe reguli de MMA.

Justițiarul de Berceni este cu aproximativ 15 ani mai tânăr decât adversarul său și e un personaj viral pe internet. El a devenit celebru datorită acțiunilor prin care încearcă să identifice și să expună persoane suspectate că ar avea comportamente de tip grooming sau intenții sexuale față de minori. Acesta realizează investigații și confruntări filmate, pe care le publică în mediul online, declarând că scopul său este protejarea copiilor și creșterea gradului de conștientizare asupra pericolelor din online.

ADVERTISEMENT

Fight card RXF Next Fighter 31

  • Main Event: Daniel Chiriță vs. Justițiarul de Berceni
  • Prințu de la Cluj vs. Valentin Tănase
  • Bobby Mirică vs. Alexandru Nistor
  • Manuel Țupu vs. Alex Ciobanu
  • Răzvan Mitrache vs. Alin Hoca „The Ripper”
  • Matei Marian vs. Daniel Amariei

Cât costă să vezi gala RXF Next Fighter 31

RXF Next Fighter 31 va avea loc în Clube One din București, marți, 23 iunie, de la ora 20:00. Întreg show-ul va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe platforma VOYO. În plus, site-ul FANATIK vă va ține la curent în timp real cu tot ce se întâmplă la cea mai fierbinte gală de box din această vară. Pentru cei care vor să facă parte din public la Next Fighter 31, biletele pot fi cumpărate de pe iabilet.ro. Prețul unui tichet, la canapea, este de 100 de lei, în timp ce un loc la masa VIP costă 300 de lei.

  • 5,99 euro costă un abonament lunar pe platforma VOYO
  • 1 victorie și 2 înfrângeri este palmaresul Justițiarului de Berceni în galele RXF