Fotbal international

S-a acordat primul titlu pe teren după pandemie. Steaua Roşie Belgrad, campioană în Serbia. Video

30.05.2020 | 13:17
Sa acordat primul titlu pe teren dupa pandemie Steaua Rosie Belgrad campioana in Serbia Video
ADVERTISEMENT

S-a acordat primul titlu pe teren după pandemia de coronavirus. Evenimentul a avut loc în Serbia, unde victoria cu 5-0 reuşită pe terenul lui Rad, într-un derby belgrădean, a adus celor de la Steaua Roşie cununa de lauri cu patru etape înainte de final.

În Serbia, s-a acordat primul titlu pe teren după pandemie

A fost prima rundă de la reluarea campionatului, dar aici lucrurile sunt mult mai simple decât peste tot în restul Europei, pentru că mai rămăseseră doar patru etape de jucat. Iar avansul celor de la Steaua Roşie Belgrad faţă de rivalii de la Partizan, ocupanta locului doi, era abisal: 72 p faţă de 58.

ADVERTISEMENT

În Serbia s-a stabilit aşadar primul titlu pe teren după lunile de pauză cauzate de pandemie. Celelalte campioane au fost desemnate de federaţiile şi ligile profesioniste din ţările care au decis să nu mai reia competiţiile interne, cu excepţia Olandei, unde nu se va acorda sezonul acesta titlul de campioană. E vorba de Franţa, Belgia, Scoţia, Gibraltar şi Luxemburg.

Primul succes ca antrenor pentru Dejan Stankovic

Este primul succes ca antrenor pentru fostul internaţional sârb care a jucat la Inter şi Lazio, Dejan Stankovic, un succces care a însemnat practic o formalitate, pentru că tot campionatul a fost dominat categoric de „alb-roşiii” din Belgrad, cu o linie de clasament incredibilă: 23 victorii, trei egaluri şi un singur eşec, golaveraj 61-14!

ADVERTISEMENT

Meciul, jucat cu porţile închise, a venit exact în ziua în care clubul şi fanii au sărbătorit împlinirea a 29 de ani de la succesul echipei din care făcea parte şi Miodrag Belodedici, de la Bari, în finala Cupei Campionilor Europeni, la lovituri de departajare în faţa lui Olympique Marseille.

Fiesta fără distanţare socială pe străzile din Belgrad

Este cel de-al 31-lea titlu de campioană naţională pentru Steaua Roşie Belgrad, club care în acelaşi an 1991 cucerea şi Cupa Intercontinentală, după 3-0 în faţa chilienilor de la Colo Colo.

ADVERTISEMENT

Meciul de pe stadionul deja retogradatei Rad s-a jucat, conform instrucţiunilor, fără spectatori, însă acest lucru a contat foarte puţin pentru ceea ce a urmat pe străzile capitalei Serbiei. Mii de suporteri îmbrăcaţi în tricoul alb-roşu cu dungi verticale au inundat străzile (VEZI AICI VIDEO) şi au creat o adevărată fiestă din care distanţarea socială sau măştile au lipsit cu desăvârşire, fără ca poliţia să intervină în vreun fel.