Sporturi

S-a afișat clasamentul WTA înaintea turneului de la Miami. Jaqueline Cristian urcă 20 de locuri! Cum stă Simona Halep

22.03.2021 | 12:17
Sa afisat clasamentul WTA inaintea turneului de la Miami Jaqueline Cristian urca 20 de locuri Cum sta Simona Halep
ADVERTISEMENT

WTA a afișat clasamentul pentru săptămâna 22-28 martie, în care se va desfășura turneul de la Miami. Simona Halep rămâne pe locul 3. Patricia Țig și Sorana Cîrstea sunt și ele în staționare, în vreme ce Irina Begu a pierdut o poziție. Ana Bogdan iese din nou din top 100, iar Jaqueline Cristian urcă 20 de locuri după sfertul de finală de la Sankt Petersburg.

Nu sunt schimbări în top 30 WTA, iar marile câştigătoare ale ultimei săptămâni sunt Svetlana Kuzneţova şi Daria Kasatkina. Cele două rusoaice au avut prestaţii bune la Sankt Petersburg. Kuzneţova a jucat semifinale şi este cea mai bine clasată jucătoare care schimbă poziţia. A urcat patru locuri, pe 35. În vreme ce Kasatkina a urcat 19 locuri şi este pe 42.

ADVERTISEMENT

Jucătoarele din top 10 care au participat la WTA Dubai au avut rezultate dezamăgitoare. Aryna Sabalenka a fost singura care a prins sferturile de finală. Insuficient pentru a aduna puncte în clasament. Astfel că punctajele au rămas la acelaşi nivel ca săptămâna trecută. Iată cum arată top 10:

Nicio schimbare în top 10 WTA înainte de turneul de la Miami. Simona Halep este pe locul 3

  1. Ashleigh Barty 9186
  2. Naomi Osaka 7835
  3. Simona Halep 7255
  4. Sofia Kenin 5760
  5. Elina Svitolina 5370
  6. Karolina Pliskova 5205
  7. Serena Williams 4915
  8. Aryna Sabalena 4815
  9. Bianca Andreescu 4735
  10. Petra Kvitova 4571
ADVERTISEMENT

Patricia Ţig este pe locul 63, Sorana Cîrstea pe 66, Irina Begu pe 72, iar Ana Bogdan părăseşte din nou prima sută mondială. Este pe 102. Iată pe ce locuri sunt româncele din top 200 WTA. Jaqueline Cristian urcă 20 de locuri în clasament, după sfertul de finală de la Sankt Petersburg.

3. Simona Halep 7255

63. Patricia Ţig 1254

66. Sorana Cîrstea 1174

74. Irina Begu 1064

102. Ana Bogdan 832

136. Irina Bara 636

137. Mihaela Buzărnescu 627

140. Jaqueline Cristian 581

152. Monica Niculescu 519

163. Elena Gabriel 458

Simona Halep, Sorana Cîrstea şi Irina Begu, pe tabloul principal la Miami. Niculescu şi Buzărnescu sunt în calificări

Simona Halep revine în circuit în această săptămână, la turneul WTA 1000 de la Miami. Românca are bye în turul 1. Serena Williams este singura jucătoare din top 10 care lipseşte de la turneul din Florida.

ADVERTISEMENT

Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt celelalte jucătoare din România care sunt pe tabloul principal la Miami. Vor juca în turul 1 şi îşi vor afla adversarele la tragerea la sorţi care va avea loc în această seară, de la ora 18:00.

Monica Niculescu şi Mihaela Buzărnesu joacă astăzi în turul 1 al calificărilor de la Miami. Niculescu o înfruntă pe Samsonova, iar Buzărnescu pe Leylah Fernandez.

ADVERTISEMENT