Sport

S-a aflat adevărul despre rivalitatea dintre McGregor și Khabib. Fotografia care îi dă de gol

08.10.2018 | 18:33
Sa aflat adevarul despre rivalitatea dintre McGregor si Khabib Fotografia care ii da de gol

Lupta dintre Connor McGregor și Khabib Nurmagomedov s-a lăsat cu scandal mare, după ce luptătorul rus s-a luat la bătaie cu staff-ul irlandezului la final. În plus, McGregor a fost lovit de un apropiat de-al lui Khabib, care îi promisese de mult că îi va aplica o corecție. Deși McGregor și Khabib par să nu se suporte, se pare că rivalitate dintre cei doi nu a fost mereu atât de aprinsă și chiar s-au înțeles bine la un moment dat. O fotografie făcută în 2014 și făcută publică recent îi dă de gol.

După ce Zubaira Tukhugov a rupt tăcerea și a dezvăluit că el este cel care a urcat în cușcă la finalul partidei dintre Connor McGregos și Khabib Nurmagovedov și l-a lovit pe jucătorul irlandez, ies la iveală tot mai multe detalii despre rivalitatea dintre cei doi sportivi, care se pare că nu a fost dindtotdeauna atât de acerbă. Ba mai mult, se pare că la un moment dat chiar s-au înțeles foarte bine și s-au susțiut reciproc.

Fotografia care îi dă de gol. McGregor și Khabib nu au fost mereu rivali
Fotografia care îi dă de gol. McGregor și Khabib nu au fost mereu rivali

Adevărul despre rivalitatea dintre McGregor și Khabib

O fotografie postată de luptătorul rus în anul 2014 îi dă de gol. Nurmagomedov și McGregor s-au fotografiat împreună după gala UFC 178, în cadrul căreia irlandezul l-a învins pe Dustin Poirier. Khabib a postat fotografia pe Twitter, alături de mesajul “Alături de Conor McGregor, după incredibila victorie de la UFC 178.”

“Mi-a făcut plăcere, campionule! Ursul Rus!”, este răspunsul venit din partea lui McGregor. Între timp, relația dintre cei 2 s-a răcit tot mai mult și s-a transformat într-o rivalitate care a atins punctul de fierbere la finalul luptei directe din gala UFC 229. Rusul s-a luat la bătaie cu membrii din staff-ul tehnic al lui McGregor, în timp ce  Zubaira Tukhugov, un apropiat de-al lui Khabib, a sărit în cușcă și l-a lovit din spate pe luptătorul irlandez.