Președintele CS Dinamo, Ionut Popa, a vorbit despre ultimele detalii din licitația pentru construirea noului stadion din Ștefan cel Mare și totodată a dezvăluit când vor începe lucrările.
Ionuț Popa a dezvăluit ultimele detalii despre construirea noului stadion din Ștefan cel Mare, arenă ce le va fi casă atât lui FC Dinamo (formația din Superligă), cât și Clubului Sportiv Dinamo.
Președintele Clubului Sportiv Dinamo a vorbit despre licitația pentru construirea stadionului, despre care a anunțat că se va termina la mijlocul lunii septembrie. Cât despre șantier, Ionut Popa mărturisește că se așteaptă să „prindă culoare” în luna noiembrie.
„Licitația este acum publică, se depun oferte din partea constructorilor, proiectanților, iar pe 15-16 septembrie se închide licitația. Dacă nu există contestații, se alege cea mai bună ofertă și se semnează contractul pentru proiectare și execuție.
De obicei, există contestații, acum poate avem noroc și nu vor exista. Prin octombrie-noiembrie ar trebui să se semneze contractul, apoi se depun actele de către constructor pentru obținerea autorizațiilor. Atunci începe să se organizeze șantierul, vin să-și instaleze mașinile de lucru, utilajele. Din noiembrie, dacă nu sunt contestații, vedem șantierul organizat” a spus Ionuț Popa la GSP Live.
Oficialul Clubului Sportiv a declarat că noul stadion din șoseaua Ștefan cel Mare va „fi cel mai frumos din România” și că arena „Dinamo” va avea în dotare propriul muzeu și spații de cazare.
„Vom avea un stadion nou, modern, în centrul Capitalei. Va fi cel mai frumos stadion din România, cel mai modern, e gândit ca o bază multifuncțională, nu ca un stadion simplu. Va fi cel mai dotat stadion, din toate punctele de vedere, afluire, defluire, inovație, exteriorul format din leduri pentru publicitate…
Am vrut un spațiu mare pentru muzeu, ceea ce în România nu prea s-a întâmplat. Am vrut un restaurant mai mic, mai puține spații de cazare, ne-am axat foarte mult pe muzeu, care poate fi o sursă foarte bună de finanțare”, a completat Ionuț Popa, potrivit sursei amintite mai sus.
În cadrul emisiunii MAX Profețiile lui Mitică, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Mitică Dragomir, a mărturisit că fiul său, Bogdan Dragomir, poate să plătească și 100.000 de euro pentru o loja în noul stadion din Ștefan cel Mare.
„Și fii-miu va cumpăra o lojă din faza de șantier, dă și 100.000 de euro. Am dat 100.000 de euro pentru locul de veci și nu dau 1o0.000 de euro la Dinamo, să meargă nepoții mei în centrul orașului”, a spus Mitică Dragomir.