După o lungă perioadă în „exil”, petrecută fie în împrumut la Alaves, în Spania, fie la echipa secundă a scoțienilor, Ragners l-a reprimit pe Ianis Hagi la prima echipă. Se pare că s-a aflat cine a contribuit la revenirea internaționalului român.
Ianis Hagi a revenit la Glasgow Rangers, înaintea meciului cu Olympique Lyon, din Europa League. Românul a făcut parte din ultimul antrenament, imaginile postate de club fiind dovada clară.
În ultima vreme, „Prințul” s-a antrenat și a jucat pentru echipa secundă a scoțienilor. El nu face parte din lotul pentru Europa League al echipei mari, dar antrenorul ar putea să îi mai acorde o șansă în viitor, în meciurile din campionat.
Potrivit Daily Record, „mulți membri influenți ai vestiarului lui Rangers l-au susținut pe Ianis Hagi”. Se pare că revenirea mijlocașului român la prima echipă a fost rezultatul unei presiuni colective din interior.
Nu cu mult timp în urmă, Adrian Ilie a vorbit despre situația delicată a lui Ianis Hagi la Rangers. Fostul mare atacant român a precizat în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA faptul că Ianis va reveni la prima echipă a scoțienilor:
„Acum nu mai poate să îl vândă, s-a încheiat perioada, dar se antrenează și o să joace la echipa a doua, eu i-aș da o șansă și la echipa mare. Depinde de antrenor”, a spus Adrian Ilie la FANATIK SUPERLIGA.
Pe 24 septembrie, Rangers B a jucat în compania celor de la Huddersfield U21, în cadrul Lowland Football League, liga a 5-a din Scoția. Echipa românului a câștigat cu scorul de 3-2.
Ianis Hagi s-a remarcat în acea partidă. Internaționalul român a înscris două goluri și a pasat decisiv o dată, fiind cel mai bun jucător de pe teren în confruntarea cu echipa de amatori.
În vârstă de 25 de ani, Ianis Hagi este cotat de Transfermarkt la suma de 2 milioane de euro. Același site de specialitate precizează că cea mai mare cotă pe care internaționalul român a avut-o a fost cea de 7 milioane de euro (perioada decembrie 2021 – decembrie 2022).