Un moment așteptat de toată suflarea tenisului s-a petrecut marți, 30 iunie, la All England Club. În cadrul celui de-al treilea Grand Slam al anului, Wimbledon, a fost consemnată revenirea în circuitul WTA a Serenei Williams (44 de ani). La patru ani distanță de la ”retragere”, aceasta a revenit pe tabloul de simplu de la Londra. A pierdut însă, în 3 seturi, cu o tânără din Australia. După acest meci, o fostă rivală a americancei a făcut o dezvăluire legată de un episod incredibil petrecut în 2022.
Serena Williams a înfruntat-o la Wimbledon, în turul inaugural, pe australianca Maya Joint (20 de ani). Locul 87 WTA a trecut de legendara sportivă din SUA cu scorul de scor 6-3, 6-7 (6), 6-2. În ciuda vârstei și a faptului că nu a mai jucat la simplu de patru ani, Serena, care are 7 titluri la Londra, a ținut piept cu brio mult mai tinerei sale rivale. Au fost multe momente în partidă când veterana de peste ocean a amintit, prin jocul ei, de vremurile de odinioară. Cea mai mică dintre surorile Williams a reușit să câștige setul al doilea. Nu a putut însă evita eliminarea încă din runda inaugurală.
În contextul revenirii Serenei Williams în circuitul WTA, o fostă rivală a sa din circuit, Harmony Tan (28 de ani, 122 WTA), și-a amintit de momentul din 2022 când a înfruntat-o pe americancă. Tot la Wimbledon, și tot în turul I, franțuzoaica o elimina atunci pe legenda sportivă de peste ocean. Acel meci avea să se ”soldeze” cu un gest inexplicabil al Serenei.
Într-un story pe pagina sa de Instagram, Harmony Tan a povestit ce s-a întâmplat în urmă cu patru ani, după partida directă cu Williams. ”Acum 4 ani, după ce ne-am strâns mâna la fileu, m-a blocat pe Instagram, apropo”, a dezvăluit Tan. În acel turneu, franțuzoaica, o jucătoare mediocră în circuitul WTA, a ajuns până în optimile de final de la Wimbledon. A fost cel mai bun rezultat al său într-un Grand Slam. Serena și Tan s-au înfruntat atunci într-un duel spectaculos, care a durat trei ore și unsprezece minute. În final, outsidera s-a impus cu 7-5, 1-6, 7-6 (10-7), obținând una dintre cele mai importante victorii ale carierei sale.
:format(webp):quality(100)/wp-content/uploads/2026/07/serena-williams-wimbledon-tan.jpg)
”A fost minunat să fiu din nou la Wimbledon. Nu mă așteptam să fiu aici. Atmosfera a fost spectaculoasă, iar ieșirea pe teren a fost uimitoare. A fost cu siguranță o plăcere, mi-a fost dor de moment și m-am bucurat de el mai mult decât orice în lume”, a declarat Serena, după meciul jucat marți la All England Club.
Americanca nu a spus asta la conferința de presă. Motivul este unul simplu: nu a participat. Williams era așteptata în sala unde trebuia să se ţină conferinţa de presă, dar nu s-a mai prezentat. S-a rezumat la mesajul de mai sus, emis prin intermediul echipei sale de PR. În online și în presă, mulți au catalogat decizia sportivei din SUA drept ”lipsă de respect” sau ”aroganță”. Unele voci au fost și mai dure și au concluzionat că legendara jucătoare, cu 23 de Grand Slam-uri în vitrină, nu știe să piardă.