Sport

S-a aflat motivul pentru care a picat transferul atacantului dorit de Dinamo: ”Realitățile sunt diferite”

Cu o săptămână înainte de startul noului sezon, Dinamo a ratat transferul unui atacant. Președintele Andrei Nicolescu (49 de ani) a explicat de ce nu se mai face mutarea.
11.07.2026 | 20:54
Sa aflat motivul pentru care a picat transferul atacantului dorit de Dinamo Realitatile sunt diferite
Andrei Nicolescu (49 de ani), explicații pentru faptul că Dinamo a ratat transferul unui atacant. Sursă foto: colaj Fanatik
ADVERTISEMENT

După un sezon în care nu și-a îndeplinit obiectivul de a se califica în cupele europene, Dinamo visează la podiumul SuperLigii. Însă, campania de transferuri a fost sub așteptări, iar atacantul aflat pe lista de achiziții nu va mai veni.

Dinamo a ratat transferul unui atacant

Președintele Andrei Nicolescu s-a arătat extrem de dezamăgit de cum au decurs negocierile pentru aducerea vârfului de atac dorit. El a precizat că după ce i s-a cerut o ofertă oficială, clubul în cauză a vrut să obțină o sumă mult mai mare.

ADVERTISEMENT

”Am avut o discuție cu un atacant și urma să facem o ofertă la club pentru a merge mai departe, dar realitățile sunt diferite. Noi când știm că vrem o ofertă de un leu, să zicem, pentru Cîrjan și primim o ofertă de un leu, nu o să zicem că vrem trei. Asta ni s-a întâmplat nouă.

Agenții ne-au zis să facem o ofertă de un leu. Am făcut o oferta de un leu și apoi am înțeles că trebuie să facem o ofertă de patru lei. Dacă știam de la început de atacantul ăsta că el costă trei lei, nu mai începeam discuțiile. Nouă nu ni se pare normal ca o ofertă de o facem să fie triplă sau de patru ori mai mare”, a declarat Nicolescu, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.

ADVERTISEMENT

Nicolescu, nemulțumit de piața transferurilor din România

Președintele dinamoviștilor a dezvăluit că până la startul noului sezon încearcă să mai facă un transfer și a precizat că la acest moment este mai atractiv să aduci jucători din țările Europei Centrale decât din România.

ADVERTISEMENT

”Momentan nu e nicio diferență, am făcut niște transferuri care păreau oportune. Un fundaș central, nu lateral, mai aducem. A venit Opriș între timp și nu mai aducem lateral. Avem back-up, l-am luat să îl creștem.

ADVERTISEMENT

România devine o piață din ce în ce mai slabă, piețe din Polonia, Ungaria, Cehia devin piețe mai bune. Va fi foarte dificil să faci transferuri la început de sezon repede, în iunie. Asta e realitatea cu care ne-am confruntat”, a spus el.

De ce întârzie transferurile la Dinamo

În urmă cu o săptămână, Andrei Nicolescu a recunoscut că este puțin în urmă cu transferurile și se arăta încrezător că va putea închide aducerea atacantului, mai ales că se ajunsese la un acord cu jucătorul.

ADVERTISEMENT

”(n.r. – Sunteți în grafic sau sub cu transferurile?) Un pic sub pentru că nu am avansat în zona mijlocașului central, e foarte complicat de vorbit. Am mai spus asta și lumea decade ce spun eu, dar jucătorii pe care îi targetăm noi nu se gândesc sa aibă acum România ca opțiune și din cauza asta e puțin dificil. Trebuie să rezolvăm, dar suntem acolo… 

Un atacant ne mai dorim. Ne-am și înțeles cu atacantul. Sunt discuții avansate cu clubul. (n.r. – Din România?) Nu, de afară. Jucători de calitate din România e greu să acceseze Dinamo, mai ales din cauza rivalității.

Un român și un străin vin acum. În rest, avem ținte din străinătate. Dacă aveam români de mare calitate, i-am fi luat. Nu avem însă de unde, iar pe cei foarte buni nu ne permitem să îi aducem. Mă refer la jucătorii de la FCSB, Rapid sau CFR”, a afirmat Nicolescu.