News

S-a dat drumul la ultimul tronson din DEx12, între Craiova și Constanța. Sorin Grindeanu a oferit vestea

A fost deschis ultimul tronson din DEx12, aflat între Craiova și Constanța. Sorin Grindeanu a făcut anunțul pe social media.
31.07.2025 | 16:59
Sa dat drumul la ultimul tronson din DEx12 intre Craiova si Constanta Sorin Grindeanu a oferit vestea
Sorin Grindeanu a anunțat că s-a deschis ultimul tronson din DEx12. Sursa foto: captură video Facebook / hepta.ro. Colaj: Fanatik
ADVERTISEMENT

Fostul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, are o veste importantă pentru conducătorii auto. Politicianul a anunțat că s-a dat drumul la ultimul tronson din DEx12, între Craiova și Constanța. Traseul are o distanță de 468 kilometri.

S-a dat drumul la ultimul tronson din DEx12, între Craiova și Constanța

A fost deschis ultimul tronson din DEx12, aflat între Craiova și Constanța. Șoferii care doresc să ajungă pe litoralul românesc vor circula începând cu data de 31 iulie 2025 neîntrerupt pe un traseu cu autostradă și drum expres.

ADVERTISEMENT

Sorin Grindeanu a făcut anunțul pe social media. Fostul ministru al transporturilor și infrastructurii în guvernul Nicolae Ciucă a vorbit despre finalizarea completă a Drumului Expres Craiova–Pitești. Ultimul tronson a fost recepționat în ultima zi din luna iulie.

În total, DEx12 are o lungime totală de 121,1 km. De asemenea, conducătorii auto au pe parcursul drumului 107 poduri și pasaje și 10 noduri rutiere. Concret, șoferii vor putea circula de la Craiova până la Constanţa încontinuu aproape 450 de kilometri.

ADVERTISEMENT

Valoarea totală a investiției se ridică la suma de 3,1 miliarde lei, fără TVA. Sorin Grindeanu a ținut să-i felicite pe construcători pentru lucrări. În filmare are aprecieri și pentru angajaţii din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

ADVERTISEMENT

Sorin Grindeanu, mesaj după inaugurarea ultimului tronson din DEx12

„Ne aflăm aici, la intersecţia Drumului Expres, care vine dinspre Craiova şi se intersectează cu Autostrada A1, aici, în apropierea Piteştiului. Se va da în circulaţie ultimul tronson, de aproximativ 12 km – de la Albota până aici, la intersecţia cu A1.

ADVERTISEMENT

Astfel, vom putea merge pe autostradă continuu, în jur de 450 de km de la Craiova până la Constanţa. Eu felicit constructorii şi felicit şi angajaţii CNAIR pentru munca pe care au făcut-o aici”, a spus Sorin Grindeanu în filmarea de pe Facebook.

Noua conexiune rutieră din țara noastră permite un traseu complet fluidizat. Acesta începe din Oltenia și ajunge până la Marea Neagră. Drumul care a fost deschis pe 31 iulie 2025 include 121 km pe Drumul Expres DEx12 (Craiova–Pitești) și 85 km pe Autostrada A1 (Pitești–București).

ADVERTISEMENT

De asemenea, mai are 48 km pe Autostrada A0 Sud (ocolirea Capitalei) și 200 km pe Autostrada A2 (București–Constanța). DEx12 are inclusiv 24 km pe Autostrada A4 (Centura Constanței până la Agigea/Port).

Tags: