News

S-a dat startul lucrărilor la drumul expres Craiova – Pitești. Când va fi gata șoseaua

23.05.2019 | 16:25
Sa dat startul lucrarilor la drumul expres Craiova  Pitesti Cand va fi gata soseaua

S-a dat startul lucrărilor la drumul expres Craiova-Pitești, iar reprezentanții guvernului au anunțat și când va fi gata șoseaua așteptată de atâta amar de vreme. Drumul care leagă cele două mari orașe din România a fost în stand-by după mai multe amânări legate de retrocedări și de contestații făcute de filmele care au participat la respective lucrări.

Drumul expres Craiova – Pitești va fi gata în 2 ani

În sfârșit, s-au reluat lucrările la drumul respectiv. Reprezentanții guvernului, aflați la fața locului, au anunțat că în prima fază se vor construi 17 kilometri de drum de mare viteză. Șoseaua va porni chiar din municipiul Craiova, de la marginea orașului.

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, susține că drumul ar putea să fie gata chiar înainte de termen. Dacă se respectă proiectul, șoseaua va fi gata în următorii doi ani de zile. Șoferii vor putea circula pe acest drum cu o viteză de 120 de kilometri la oră, a spus ministrul Cuc, aflat pe șantier.

Răzvan Cuc are în plan multe proiecte importante de infrastructură. Sursa foto: Newsweek

Cât a costat drumul care leagă Craiova de Pitești

”Drumul expres va traversa teritoriul administrativ al Craiovei, Pieleşti şi Robăneşti, valoarea obiectivului este de 72 de milioane de euro, iar lungimea este de 17 kilometri.”, a declarat Răzvan Cuc. Lucrările la drumul expres costă 385 de milioane de euro fără taxa pe valoare adăugată, susține Compania de Autostrăzi. Drumul va fi finanțat din fonduri europene nerambursabile.

Perioada de garanție a lucrărilor va fi de aproximativ 7 ani, conform CNAIR. Președintele PSD Liviu Dragnea a spus în mai toate localitățile unde a fost în campania pentru europarlamentare că guvernul a început să modernizeze România prin repararea multor drumuri județene, prin construirea unor drumuri civilizate în satele românești scufundate în noroaie.

Majoritatea drumurilor realizate până acum de Guvernul României au fost construite prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), cel cu care coaliția PSD-ALDE se mândrește, căci este programul major de dezvoltare a României, inițiat chiar la solicitarea lui Liviu Dragnea.