Fotbal intern

S-a decis programul etapei a 8-a din Liga 1 Betano. Când se joacă derby-ul CFR Cluj-FCSB

03.09.2018 | 17:34
Sa decis programul etapei a 8a din Liga 1 Betano Cand se joaca derbyul CFR ClujFCSB

Derby-ul CFR Cluj-FCSB, cel care a ținut capul de afiș în sezonul precedent al Ligii 1 Betano, se joacă în prima rundă din Liga 1 Betano după pauza datorată de partidele echipei naționale în Liga Națiunilor. Meciul CFR-FCSB se joacă în etapa a opta a sezonului regulat din prima divizie.

Astfel, primul duel dintre CFR și FCSB din actuala stagiune se joacă duminică, 16 septembrie, de la ora 21:00. Partida va fi transmisă de toate cele trei televiziuni care au drepturile pentru Liga 1 Betano, respectiv Telekom, Digi Sport și Look Tv.  În sezonul precedent cele două echipe s-au întâlnit de patru ori, iar de fiecare dată rezultatul a fost același: 1-1. Mai mult, desfășurarea partidei a fost asemănătoare, cu CFR deschizând scorul iar FCSB reușind egalarea.

Cel mai dramatic meci a fost cel din returul play-off-ului, când Bogdan Planic a marcat din pasa decisivă a lui Denis Alibec, în prelungirile partidei, gol care ar fi putut însemna titlul pentru FCSB. Cu toate acestea, trofeul Ligii 1 a ajuns nesperat la echipa din Gruia, după ce roș-albaștrii s-au împiedicat neașteptat la Poli Iași. Cele mai importante absențe din duelurile de anul trecut vor fi antrenorul Dan Petrescu, din partea CFR Cluj, dar și jucătorii Constantin Budescu și Denis Alibec, din tabăra vicecampioanei. Primul a înscris ambele goluri ale FCSB în partidele din sezonul regulat din compania celor din Gruia.

Programul etapei a 8-a din Liga 1 Betano. Când (re)debutează Gigi Mulțescu la Astra Giurgiu

Derby-ul CFR – FCSB va fi important și în acest sezon. Asta pentru că, după 7 runde, cele două echipe se află pe primele două locuri în clasamentul Ligii 1 Betano. După egalul de duminică seară în compania celor de la Botoșani, FCSB a adunat 14 puncte, în timp ce CFR are doar 12, după înfrângerea suferită pe teren propriu în fața celor de la Viitorul, scor 1-2.

Un alt meci interesant în etapa a 8-a este cel dintre Dinamo și Astra Giurgiu. „Câinii roșii” au o revanșă de luat în fața astralilor, după ce în sezonul precedent trupa de pe malul Dunării a trimis echipa antrenată acum de Florin Bratu în play-out-ul Ligii 1 Betano. De asemenea, partida care se va juca vineri, 14 septembrie, de la ora 21:00, reprezintă redebutul lui Gigi Mulțescu la Astra Giurgiu. Antrenorul se află la al patrulea mandat pe banca tehnică a giurgiuvenilor, după ce patronul Ioan Niculae a decis să îl înlocuiască pe Marius Măldărășanu, asta în ciuda faptului că formația astrală nu avea nicio înfrângere în primele 7 runde.

Dar iată programul complet al etapei a 8-a din Liga 1 Betano:

Vineri, 14 septembrie

Ora 18.00 Concordia Chiajna -Sepsi Sf Gheorghe

Ora 21.00 Dinamo 1948 București -Astra Giurgiu

Sâmbătă, 15 septembrie

Ora 15.00 Dunărea 2005 Călărași – FC Botoșani

Ora 21.00 Gaz Metan Mediaș – U Craiova 1948 CS

Duminică, 16 septembrie

Ora 18.00 FC Voluntari – CSM Politehnica Iași

Ora 21.00 CFR 1907 Cluj – FCSB

Luni, 17 septembrie

Ora 21.00 FC Viitorul – FC Hermannstadt.