News

S-a dispus începerea judecății pe fond în dosarul lui Mircea Beuran! Un magistrat și-a dat acordul

03.07.2020 | 12:31
Sa dispus inceperea judecatii pe fond in dosarul lui Mircea Beuran Un magistrat sia dat acordul
ADVERTISEMENT

S-a dispus începerea judecății pe fond în dosarul lui Mircea Beuran!Un magistrat de la Tribunalul Bucureşti și-a dat acordul și a precizat că rechizitoriul întocmit de DNA este legal.

Vă reamintim că Mircea Beuran este acuzat că a primit o mită de 10.000 de euro. “Respinge, ca neîntemeiate, cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Beuran Mircea.

ADVERTISEMENT

În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată competenţa, legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 82/P/2020 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia Naţională Anticorupţie, privind pe inculpatul Beuran Mircea, (…)

Un magistrat și-a dat acordul pentru începerea judecății pe fond în dosarul lui Mircea Beuran!

(…)a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Beuran Mircea. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei, care nu este definitivă.

ADVERTISEMENT

Mai mult de atât, instanţa a decis ca medicul Mircea Beuran să rămână în continuare sub control judiciar.

Pe 29 aprilie, Mircea Beuran, care îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, respectiv şef al disciplinei Chirurgie Generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Carol Davila” Bucureşti, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

ADVERTISEMENT

Procurorii spun că la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran ar fi primit de la un alt medic bani şi bunuri în valoare de peste 10.000 de euro.

Cel care i-a dat lui Beuran banii și bunurile a devenit acum martor în dosar. În schimb, acesta trebuia numit într-un post de asistent universitar la UMF “Carol Davila”.

ADVERTISEMENT

”Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu, relative la ocuparea de către martor a unui post de asistent universitar pe perioadă determinată (în specialitatea chirurgie generală în cadrul UMF ‘Carol Davila’ Bucureşti), (…)

(…)îndatoriri ce puteau fi realizate de către inculpat prin oricare din actele care intrau în competenţa sa, în oricare din calităţile sale menţionate anterior”, precizau procurorii.

La început, Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu. După puțin timp, Curtea de Apel Bucureşti a revocat această măsură şi a dispus ca medicul să fie cercetat sub control judiciar.

“Fapta presupus a fi săvârşită de către inculpat este de o gravitate extremă, care se răsfrânge asupra siguranţei şi eficienţei sistemului public de sănătate, în contextul în care medicii (care doresc posturi) accesează, prin intermediul inculpatului, aceste posturi, pe baza unor criterii pecuniare şi nu conform competenţei profesionale, (…)

(…)urmate de obţinerea unor foloase considerabile pentru inculpaţii cu funcţii de decizie. Prin acţiunile sale, inculpatul a transformat o instituţie publică de prestigiu (…) în propria ‘piaţă de desfacere’, ca sursă personală de venituri ilicite”, se arăta în motivarea deciziei Tribunalului Bucureşti din luna februarie, prin care Beuran era plasat în arest la domiciliu.

 

 

 

ADVERTISEMENT