O tânără canadiană avertizează oamenii despre pericolele unei petreceri stropite cu prea mult alcool, ea povestindu-şi propria experienţă, după ce aproape și-a pierdut un picior în urma unei serate îmbibate în băutură şi care s-a sfârşit prost.
Când a ajuns acasă, ameţită de aburii alcoolului, Julia Anderson s-a trântit pur şi simplu în pat, fără să mai ţină seama de nimic. Corpul inert nu a mai renunţat la stimuli şi alte avertismente, iar cum tânăra a adormit cu piciorul într-o poziție foarte incomodă, circulaţia i-a fost blocată ore în şir în zona periferică, astfel că partea inferioară i s-a înegrit şi umflat, ajungând la o dimensiune terifiantă.
“Îmi amintesc că am băut vodcă toată noaptea”, şi-a început Julia povestirea, pentru New York Post. Cu capul încă învârtindu-i-se şi „mai beată decât de obicei”, Anderson a decis să încerce să doarmă, fără să știe că acea seară îi va schimba viața pentru totdeauna.
“Când am ajuns acasă, m-am gândit doar ‘Du-te la culcare, Julia!’ și am leșinat, cu picioarele încolăcite sub mine şi cu fața în jos”, a mai povestit petrecăreața. “Locuiam cu mama și ea a venit să mă verifice, pentru că știa că nu eram într-o stare prea bună”.
Atunci și-a dat seama că ceva nu este deloc în regulă cu ea: “Mi-a spus că trebuie să mă mut, dar nu am putut să mă mişc”, a descris canadianca situaţia. “La început nu m-a crezut, dar a trebuit să mă ajute să mă rostogolesc pe spate, dar tot nu mă puteam mișca”.
În ciuda faptului că a dormit din nou, s-a trezit o oră mai târziu și a descoperit că încă nu își poate mișca picioarele. Ea rememorează: “Tot ce am putut să gândesc în mementele alea, în sinea mea era: ‘Oare mi-am rupt picioarele? De ce nu mi le pot mișca?'”.
Şi, dacă acest lucru era suficient de înspăimântător, picioarele ei se umflaseră într-atât încât au ajuns să se dubleze faţă de dimensiunea lor obișnuită. Îngrozotă, ea și-a strigat mama, care a chemat o ambulanță pentru a o duce la Spitalul Garron, din Toronto.
“Când am ajuns la spital, tot corpul meu era foarte umflat”, a spus ea. “Sunt micuţă, am doar 45 de kilograme, dar pentru ei arătam ca o fată de 65 de kilograme”. În urma unei serii de teste, medicii au diagnosticat-o cu sindrom de compartiment, care apare atunci când presiunea crește în mușchi și în jurul acestora, de obicei în partea inferioară a piciorului.
În general, cauzată de răni grave sau efort fizic, această afecțiune poate chiar pune în pericol viaţa pacientului. “Am fost imediat dusă la operaţie, deoarece mușchiul meu se deteriora și elibera toxine în sânge, făcând corpul să mi se umfle și rinichii să mi se blocheze”, a descris pacienta situaţia. “După prima intervenție chirurgicală, am stat la terapie intensivă timp de două săptămâni”.
Pe tot parcursul calvarului, pacienta a avut o durere constantă. “Imaginați-vă că piciorul este amorţit, dar acel sentiment de furnicături este de o mie de ori mai mare, ca un șoc electric ascuțit”, a descris Anderson durerea.
După cinci săptămâni de stat în spital a fost trimisă acasă, unde a rămas țintuită la pat încă trei săptămâni şi a trebuit să ia analgezice încă un an după aceea. Cu toate acestea, Julia Anderson a avut noroc că nu a avut parte de complicaţii mai grave, având în vedere că oamenii adesea își pierd membrele în astfel de situaţii, amputarea fiind adesea necesară pentru a salva viaţa pacientului.