News

S-a înregistrat primul deces de Covid-19 al unei persoane vaccinate. Victima e un bărbat cu multiple comorbidităţi

S-a înregistrat primul deces de Covid-19 al unei persoane vaccinate.
05.08.2021 | 15:41
Sa inregistrat primul deces de Covid19 al unei persoane vaccinate Victima e un barbat cu multiple comorbiditati
ADVERTISEMENT

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 72 de ani din Satu Mare. Acesta se vaccinase cu ambele doze, dar tot a contractat infecția cu noul coronavirus. Ulterior, el a decedat, fiind internat în spital.

Bărbat vaccinat, mort din cauza variantei Delta, în Satu Mare

Bărbatul era internat la Terapie Intensivă, în Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Ceea ce este îngrijorător în acest caz este faptul că bărbatul este prima persoană din țara noastră care își pierde viața în urma infecției cu coronavirus, mai precis cu varianta Delta a acestuia, deși acesta era vaccinat.

ADVERTISEMENT

Totodată, jurnaliștii de la presasm.ro au punctat faptul că acesta avea și alte boli. Informația a fost confirmată de Institutul Național de Sănătate publică, iar prelevarea probelor au avut loc în urmă cu ceva vreme, pe data de 15 iulie, dar rezultatele au ajuns marți, pe data de 3 august.

Totodată, autoritățile au mai transmis și că intervalul dintre momentul în care bărbatul s-a vaccinat cu schema completă și momentul în care au fost recoltate probele cu varianta Delta, care au fost și confirmate, a fost de 103 zile.

ADVERTISEMENT

Câte cazuri cu varianta Delta au fost în România

În țara noastră, până la data de 1 august 2021 au fost confirmate 262 de cazuri cu varianta Delta, conform Ministerului Sănătății din țara noastră.

Cele mai multe cazuri de infectare au fost la persoane nevaccinate.

De asemenea, cele mai multe infectări cu această mutație a COVID-19 au fost în marile orașe ale țării, mai precis în Bucureşti, Constanţa, Cluj şi Timiş, dar și în Ilfov.

ADVERTISEMENT

“În săptămâna 26 iulie – 1 august 2021, 50.3% din totalul cazurilor s-au înregistrat în Bucureşti, Constanţa, Cluj, Ilfov şi Timiş. 81.5% din cazurile confirmate au fost înregistrate la persoane nevaccinate”, a transmis Comitetul de coordonare a vaccinării, informații date pe baza unui raport INSP.

Cazuri Delta în România, conform INSP

În total, vorbim despre 262 de cazuri de infectări cu Delta. Institutul Național de Sănătate Publică a transmis că 110 dintre cazurile de infectare cu Delta sunt din 56 de focare, după cum urmează, în Argeș (5).

ADVERTISEMENT

De asemenea, astfel de cazuri au fost și în Bacău (3), Brașov (1), Brăila (1), Botoșani (1), Călărași (5), Constanța (2), Dolj (5), Ilfov (6), Iași (10), Olt (1), Teleorman (3), Timiș (2) și municipiul București (11).

Autoritățile au mai transmis și că 86.1% din totalul deceselor au avut loc la oameni care aveau vârste de peste 60 de ani.

ADVERTISEMENT