Vorbim despre un tânăr în vârstă de 20 de ani din localitatea doljeană Băileşti. Acesta a revenit din Italia pentru că voia să se răzbune pe câţiva prieteni mai vechi.
Nu a apucat să-și ducă planul la bun sfârșit. A fost arestat preventiv după ce polițiștii au avut mai multe indicii că bărbatul era hotărâtă să ucidă.
Recent, tânărul a avut o altercație cu un grup de cetăţeni români. N-a vrut să rămână deloc dator așa că a trecut la fapte mari.
Până să revină în țară, acesta şi-a procurat un pistol şi aproape 20 de cartuşe. Nici nu a ajuns bine acasă că pe firul poveștii au intrat oamenii legii.
Aceștia s-au deplasat la domiciliul tânărului acolo unde au descoperit arma. „Era hotărât să ucidă. Altfel de ce să aducă acasă o astfel de armă, o armă letală.
Din câte am înţeles de la câţiva apropiaţi de-ai lui, dorea să regleze nişte conturi, am auzit că a fost scandal mare în Italia.
L-au bătut, a fost vorba probabil şi de ceva bani la mijloc. Nu ştiu, zvonuri sunt multe. Cert e că arma a luat-o hotărât să se răzbune”, a declarat oamenilor legii unul dintre vecinii băiatului, potrivit Adevărul.
„În urma percheziţiei efectuate la locuinţa unui tânăr de 20 ani, din Băileşti, poliţiştii au găsit o armă letală, un încărcător aferent armei în care se aflau patru cartuşe, iar într-un portofel au fost găsite alte 15 cartuşe.
Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că tânărul nu figurează ca deţinător legal de arme şi muniţii.
Arma, încărcătorul şi muniţia aferentă au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, se arată și într-un comunicat al IPJ Dolj.
În cele din urmă, judecătorii au dispus arestarea preventivă a tânărului pentru o perioadă de 30 de zile. De asemenea, oamenii legii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă calificată cu arme şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor