News

S-a lansat Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi! Verifică online unde găseşti motorină şi benzină la cel mai mic preț

01.07.2019 | 09:39
Sa lansat Monitorul Preturilor pentru Carburanti Verifica online unde gasesti motorina si benzina la cel mai mic pret

A devenit oficial! S-a lansat Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi, ceea ce face că de astăzi înainte, fiecare șofer care dorește acest lucru poate compara online prețurile la benzină și motorină pentru ca la final să stabilească singur de unde anume vrea să alimenteze. Consiliul Concurenței este cel care a propus acest monitor, unul care va conţine informaţii despre tarifele practicate în marile lanţuri de benzinării din România.

S-a lansat Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi!

Mai mult de atât, Consiliul spune că dezvoltarea acestui sistem de monitorizare vine numai cu vești bune pentru că în acest fel consumatorul va fi cel ajutat și șoferii vor putea alege produsele cu cel mai bun raport preţ-calitate. De remarcat că astfel de site-uri există deja pentru piaţa comunicaţiilor, dar și pentru cea a energiei electrice. Ideea a plecat încă din decembrie 2018 atunci când Consiliul Concurenţei a semnat un contract cu firma Maguay pentru realizarea aplicaţiei.

Contractul a avut o valoare de 1,42 milioane de lei. De altfel, la începutul anului, preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu, declara, pentru Agerpres, că platforma web şi aplicaţiile mobile vor fi gata până la mijlocul acestui an. “Dezvoltarea acestui sistem de monitorizare a preţurilor va conduce la transparentizarea pieţei pentru consumatori, permiţându-le să se informeze cu privire la preţurile practicate de principalele reţele de distribuţie a carburanţilor auto, astfel încât aceştia să poată alege produsele cu cel mai bun raport preţ-calitate”, afirma Chiriţoiu.

S-a lansat Monitorul Preţurilor pentru Carburanţi! Benzină
Șoferii pot să afle unde există cel mai ieftin preț pentru carburanți. Sursa foto – facebook

Verifică online unde găseşti motorină şi benzină la cel mai mic preț

Nu se termină aici – Consiliului Concurenţei are în derulare şi o analiză pe piaţa carburanţilor, lansată după ce preţul benzinei şi motorinei în România, fără taxe, a depăşit media europeană. Astfel, în urma anchetei, care va fi gata în perioada următoare, autoritatea va veni cu recomandări pentru creşterea concurenţei pe piaţa carburanţilor. Trebuie specificat că o aplicație asemănătoare există încă din noiembrie 2016.

Atunci a fost lansat www.monitorulpreturilor.info, proiect-pilot, accesibil pentru Bucureşti şi Ilfov și care oferă preţurile pentru 128 de produse alimentare, aici fiind incluse 64 de categorii generice de produse, pentru fiecare dintre acestea fiind disponibile două preţuri de produs individual, cel mai ieftin şi cel mai bine vândut.