România a dezamăgit în duelul cu Cipru din deplasare. Deși au condus cu 2-0, tricolorii lui Mircea Lucescu s-au văzut egalați până la finalul partidei, după o repriză secundă dezastruoasă. Imediat s-a pus problema demisiei lui „Il Luce” de la cârma naționalei României.
România are șanse infime de a prinde primele două locuri în grupa de calificare la Campionatul Mondial 2026. Singura speranță a tricolorilor pentru a prinde turneul final este barajul din Liga Națiunilor.
Jocul naționalei României scârțâie, iar cireașa de pe tort a fost rezultatul de egalitate cu Cipru. România a condus cu 2-0, însă ciprioții, mult mai slab cotați, au revenit și au smuls un punct. Mihai Stoichiță a dezvăluit în direct la FANATIK SUPERLIGA care sunt șansele ca Mircea Lucescu să demisioneze.
„(n.r. s-a pus problema demisiei lui Mircea Lucescu?) Nu, nici nu s-a pus problema să discutăm despre acest lucru. Nu cred că e vorba de așa ceva și nu se discută astfel de lucruri la starea de spirit pe care toți o aveam aseară. Toată lumea era dezamăgită, tristă. Îți dai seama că nu e bine
E mult spus atmosferă de înmormântare. A fost o atmosferă… Nu se auzeau comentarii, nici musca nu se auzea în avion. Nu s-a discutat despre demisia lui Mircea Lucescu nicio secundă. Nu se va întâmpla vreun șoc, nu, nu. Nu se pot lua astfel de decizii.
Chiar dacă el a avut o atitudine extrem de calmă, extrem de normală, la câtă experiență are nu cred că ia decizii sub imperiul emoționalului. Sunt sigur că vor fi discuții zilele astea, ne vom întâlni și vom vedea de ce, cum, pentru ce.
Trebuie să discuți, nu poți să ascunzi ce s-a întâmplat aseară, nu? Va dura până când va lua el o hotărâre, nu știu. Analiza trebuie făcută, trebuie să faci o analiză a ceea ce s-a întâmplat și nu numai aseară, ci în ultima perioadă. O analiză corectă a tuturor lucrurilor care s-au întâmplat în ultimele meciuri. Așa e logic.
(n.r. cum s-a simțit Lucescu în avion) A stat lângă mine, am stat unul lângă altul. A fost calm, gânditor. Nu am vorbit despre meci, nu avea sens. Nu a zis nimic nici Lucescu. Când am ajuns la București, am ajuns la 7 dimineața am zis că ne vedem mâine. Nu am dormit deloc până acum”, a declarat Stoichiță, directorul tehnic al FRF, în direct la FANATIK SUPERLIGA.