News

S-a realizat prima operație pe un pacient infectat cu COVID-19! Echipa medicală, întâmpinată cu aplauze

14.04.2020 | 13:44
Sa realizat prima operatie pe un pacient infectat cu COVID19 Echipa medicala intampinata cu aplauze
ADVERTISEMENT

Prima operație pe un pacient infectat cu noul coronavirus s-a realizat în Timișoara. Persoana a fost operată cu succes de icter mecanic, după ce a fost transportată de la Arad. 

S-a realizat prima operație pe un pacient infectat cu COVID-19: “O femeie tânără, de 29 de ani!”

Înainte să intre în sala de operație, medicii și-au luat toate măsurile de siguranță. După ce procedura a fost încheiată cu succes, echipa medicală a fost întâmpinată cu aplauze la ieșirea din sala de operații.

ADVERTISEMENT

Reușita aparține unei echipe de medici din Timișoara. Medicul gastroenterolog, Iulia Rațiu, a explicat: “Este o femeie tânără, de 29 de ani, cu litiază coledociană, cu un icter obstructiv, la care trebuie să-i scoatem calculul din calea biliară. Din păcate și COVID pozitiv”, a spus doctorul potrivit Mediafax.

Înaintea operației, Iulia și ceilalți medici s-au echipat corespunzător: “Asta facem, pentru asta am fost pregătiți, de asta suntem aici. Și aparatura trebuie protejată astfel încât să nu existe nici cel mai mic risc de infectare”, spune Simona Micula, asistent.

ADVERTISEMENT

“A fost un caz ușor din punctul de vedere al procedurii, mai dificil a fost cu echipamentul, pentru că este greu să respiri”

Doctorul Iulia Rațiu a explicat dificultățile de operare din cauza echipamentului de protecție: “A fost un caz ușor din punctul de vedere al procedurii, mai dificil a fost cu echipamentul, pentru că este greu să respiri”

Femeia în vârstă de 29 de ani confirmată cu coronavirus va rămâne în spital încă 24 de ore pentru supraveghere. Apoi, ea va fi transportată într-o altă unitate medicală unde va fi tratată pentru infecția cu COVID-19.

ADVERTISEMENT

În România sunt înregistrate 6879 de îmbolnăviri cu COVID-19

În România sunt înregistrate până la această oră 6879 de îmbolnăviri cu COVID-19. Numărul deceselor din cauza noului coronavirus este de 332 și aproape 1000 de oameni au fost declarați vindecați și trimiși acasă.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, anunță noi restricții privind combaterea coronavirusului: “Este impropriu să vă spun cât durează restricția. Totul depinde de dinamica infecției cu coronavirus.

ADVERTISEMENT

Am luat niște măsuri alături de Patriarhia Română pentru Săptămâna Mare. Am depus toate eforturile, inclusiv biserica, astfel încât și credincioșii și clericii să fie protejați, dar să se bucure și de lumină”, a spus Ministrul de Interne.

ADVERTISEMENT