Premier League

S-a retras Wayne Rooney. Cifrele fabuloase ale carierei și ce urmează pentru „Golden Boy”-ul lui Ferguson

15.01.2021 | 17:15
Sa retras Wayne Rooney Cifrele fabuloase ale carierei si ce urmeaza pentru Golden Boyul lui Ferguson
S-a retras Wayne Rooney. Cifrele fabuloase ale carierei și ce urmează pentru „Golden Boy”-ul lui Ferguson. Sursa foto: The Sun
ADVERTISEMENT

Wayne Rooney s-a retras oficial din cariera de jucător. Ajuns la 35 de ani, fostul câștigător al trofeului UCL cu Manchester United se va concentra doar pe rolul de manager al lui Derby County

Rooney este unul dintre cei mai mari atacanți pe care i-a dat Anglia în ultimii 20 de ani, iar legendarul Sir Alex Ferguson l-a apreciat încă de dinainte de a-l transfera pe Old Trafford.

ADVERTISEMENT

Poreclit „Wazza”, cu trimitere la Paul Gascoigne, alt fotbalist englez de legendă, Rooney a avut probleme comportamentale pe parcursul carierei, însă a reușit să își fructifice măcar o parte din potențial.

S-a retras Wayne Rooney. Probleme în relația cu Sir Alex Ferguson și cel mai bun sfat primit de la scoțian

Cariera lui Wayne Rooney a început pe Merseyside. După șase ani de formare la juniorii lui Everton, Rooney făcea pasul către echipa mare a „The Toffees” în 2002, atunci când avea 17 ani. Extrem de talentat și cu atribute remarcabile la capitolul viteză și forță, Rooney îi atrăgea imediat atenția lui Sir Alex Ferguson.

ADVERTISEMENT

Scoțianul care o pregătea pe Manchester United decidea să îl transfere pe Old Trafford în 2004 și plătea la schimbul englezului în schimbul a aproximativ 28 de milioane de euro. Suma era una enormă, în condițiile în care Ferguson era cunoscut pentru faptul că nu transferă jucători pe sume uriașe.

Relația dintre cei doi nu a fost mereu una dintre cele mai bune, iar Rooney a mărturisit că a avut numeroase conflicte cu Fergie în vestiarul lui United. Noul manager full-time al lui Derby County a povestit cum decurgeau discuțiile cu Sir Alex Ferguson pe vremea când acesta îi era manager.

ADVERTISEMENT

„Modul său de a gestiona lotul de jucători e cel mai bun pe care l-am întâlnit de-a lungul carierei. Îmi amintesc că, pe când eram doar un puști, mă certam cu el în fiecare pauză dintre reprize. Constant. Mă gândeam „De ce se tot ia de mine? Sunt jucători care au evoluat mult mai prost decât am făcut-o eu”, dar cu cât avansezi în vârstă, cu atât înțelegi mai bine de ce făcea asta.

Mă critica pentru că driblam, deși eu nu eram vreun mare dribleur. Ce-i drept, făceam asta mai des decât pe final de carieră, dar scopul lui era altul. Jucători precum nani driblau mult mai mult, însă nu le-ar fi putut spune niciodată lor, în mod direct, să nu mai dribleze. Luându-se de mine, încerca să îi facă și pe ei să își dea seama că greșesc. Dacă se lua direct de ei, ar fi izbucnit în plâns. Nani nu ar mai fi intrat pe teren”, povestea Rooney pentru The Guardian în primăvară.

ADVERTISEMENT

Tot din partea lui Sir Alex Ferguson a primit Wayne Rooney și sfatul care i-a schimbat cariera de fotbalist. El a primit porecla „Wazza” nu neapărat datorită asemănării cu „Gazza” (Paul Gascoigne) ca stil de joc, ci și prim prisma problemelor din afara terenului. Rooney a avut câteva ieșiri nefericite de-a lungul carierei, fiind surprins în cluburi, sub influența băuturilor alcoolice. Alcoolismul a fost problema care i-a marcat în mod negativ cariera și lui Gascoigne.

Dar colaborarea cu Sir Alex Ferguson l-a ținut bine în frâu pe Rooney. Legendarul scoțian l-a motivat pe englez să dea tot ce avea mai bun și chiar l-a învățat cum să poată avea o carieră îndelungată. Ținând cont de problemele sale din afara terenului, Rooney era în pericol să își încheie prematur cariera, mai ales că și atitudinea din teren era una imatură inițial. Totul s-a schimbat după ce atacantul a primit un sfat prețios.

„Înveți multe lucruri mărunte de-a lungul carierei de fotbalist. Dar cel mai bun sfat pe care l-am primit a fost de la Fergie. Mi-a zis, la un moment dat „Muncești prea mult!”. Prima dată m-am întrebat ce vrea să spună. Nu asta își dorește de la mine? Dar obișnuiam să alerg cât de mult puteam pe parcursul celor 90 de minute, iar în ultimele 10 nu mai puteam nici să respir. Managerul ar fi vrut de la mine să mai păstrez niște benzină în rezervor pentru finalul meciului, pentru că uneori șansa de a câștiga o partidă venea de abia în prelungiri”, scria Rooney în The Times.

Aceeași dozare a efortului l-a ajutat și pe Cristiano Ronaldo, un alt fotbalist școlit de Sir Alex Ferguson, să ajungă să evolueze la cel mai înalt nivel chiar și la vârsta de 35 de ani. Dacă la început avea un stil de joc bazat pe viteză și dribling, Ronaldo a evoluat într-un fotbalist care își dozează excelent efortul și care iese la rampă atunci când contează mai mult. Cu ajutorul sfaturilor primite din partea lui Sir Alex Ferguson, Wayne Rooney a adunat 183 de goluri în 393 de apariții în tricoul lui Manchester United.

„Wazza” a câștigat de cinci ori Premier League, dar și un trofeu UEFA Champions League în 2008. El a mai prins alte două finale de Ligă în tricoul „diavolilor”, ambele pierdute împotriva celor de la FC Barcelona. Rooney a câștigat și Europa League cu Manchester United, pe când antrenor era Jose Mourinho, iar în total are 16 trofee cucerite cu formația de pe Old Trafford.

  • De 5 ori a câștigat Wayne Rooney campionatul în Premier League;
  • În 2004, adus de Ferguson la United, Rooney primea titlul de Golden Boy.

Devine manager cu putere deplină la Derby County

Wayne Rooney a mai evoluat, de-a lungul carierei, și pentru alte cluburi în afară de Everton și Manchester United. Revenit pe Goodison Park în 2017, după 12 ani petrecuți pe Old Trafford, Rooney a mai jucat și pentru DC United și Derby County. La echipa din Championship a ajuns în 2020, iar la scurt timp a devenit manager-jucător.

După ce olandezul Phillip Cocu a fost demis, ca urmare a rezultatelor slabe, Rooney a preluat rolul de manager interimar și a reușit să obțină, din noiembrie până la jumătatea lui ianuarie, trei victorii, patru egaluri și două înfrângeri. Palmaresul pozitiv al lui „Wazza” i-a determinat pe conducătorii lui Derby să îi ofere acestuia rolul de manager full-time.

Astfel, Rooney a luat decizia de a se retrage și de a semna un contract de manager valabil până în vara anului 2023. Rooney va fi ajutat la Derby de Liam Rosenior, asistent manager, Shay Given, antrenor la prima echipă și Justin Walker, antrenor al echipei secunde. De asemenea, Steve McClaren este director tehnic și îl va ajuta și el pe Rooney cu sfaturi, anunță clubul pe site-ul oficial.

„Când am revenit în Marea Britanie, am fost dat pe spate de potențialul existent la Derby County. Stadionul, baza de pregătire, staff-ul tehnic, tinerii jucători de la club, dar și suporterii m-au uimit. Aveam și alte oferte, dar mi-am dat seama că acesta este locul în care trebuie să ajung.

Să am oportunitatea de a le călca pe urme lui Brian Clough, Jim Smith, Frank Lampard sau Phillip Cocu este o onoare și pot să le promit tuturor celor de la club, fanilor și staff-ului că voi da tot ce am mai bun pentru ca această echipă să își atingă potențialul pe care l-am observat în ultimele 12 luni”, a spus Rooney după anunțul clubului.

Wayne Rooney se alătură, astfel, trendului pornit în Anglia în ultimii ani. Frank Lampard, ajuns manager la Chelsea după ce a pregătit-o chiar pe Derby County, Ole Gunnar Solskjaer, Mikel Arteta sau John Terry, secund la Aston Villa, sunt foștii mari fotbaliști care au devenit manageri la echipe de top. Rămâne de văzut dacă Rooney va face și el pasul către Premier League.

Momentan, Derby County se află pe locul 22 în Championship, cu doar 19 puncte. Poziția este una retrogradabilă, iar misiunea lui „Wazza” este aceea de a-i menține pe „Țapi” în cel de-al doilea eșalon din Anglia. Distanța dintre Derby și ultimul loc de play-off este de 18 puncte, astfel că promovarea este doar o iluzie în acest moment. Primul meci pentru Rooney, ca manager full-time, va fi contra lui Rotherham, pe teren propriu. Partida se va disputa sâmbătă, 16 ianuarie. Rotherham este pe locul 23, cu trei puncte sub Derby și două meciuri în minus.

  • 9 meciuri a adunat Rooney ca manager interimar al lui Derby;
  • 3 victorii și 4 remize a înregistrat englezul;
  • Până în vara lui 2023 este valabil contractul de manager semnat de Rooney.
ADVERTISEMENT