Vineri s-au tras la sorți grupele pentru Campionatul Mondial din 2022, cel mai așteptat eveniment al anului și cel mai urmărit turneu din lume. Țara gazdă, Qatar, aflată în urna 1, a primit automat loc în Grupa A, conform regulamentului FIFA.
Deși inițial s-a anunțat că partida de deschidere a Campionatului Mondial de anul acesta va fi Qatar – Ecuador, ulterior s-a schimbat. Noul program prevede că meciul de deschidere va fi Senegal – Olanda. Acesta va avea loc pe 21 noiembrie, de la ora 12:00, pe stadionul „Al Thumama”.
Modificarea a venit în urma solicitării șeicilor, care nu voiau ca țara gazdă, Qatar, să joace la ora 12:00, în plină zi. Astfel, confruntarea dintre Qatar – Ecuador a fost stabilită la ora 18:00, când audiența este mult mai mare pentru țările din Europa, Africa și Asia.
România se află pe același fus orar cu Qatar, care nu a trecut la ora de vară. În momentul începerii Campionatului Mondial, România va fi trecut la ora de iarnă, ceea ce înseamnă că va fi cu o oră în urmă.
Diferența de o oră face ca meciul de deschidere dintre Senegal – Olanda, de la ora 12:00, să aibă loc la ora 13:00 în Qatar, iar meciul dintre Qatar – Ecuador, care se va difuza la ora 18:00 pe teritoriul României, să fie disputat la ora 19:00 în Qatar.
Campionatul Mondial 2022 din Qatar va începe în premieră în luna noiembrie și va continua până la jumătatea lunii decembrie. Pe data de 18 decembrie va fi anunțat marele câștigător al turneului.
Țările aflate în urna 1 a tragerilor la sorți sunt: Qatar, Brazilia, Belgia, Franţa, Argentina, Anglia, Spania şi Portugalia. Ele sunt cap de grupă, ceea ce înseamnă că, de regulă, țările cu care pică în serie vor fi mai slabe.
Conform Regulamentului FIFA, țara gază a Campionatului Mondial primește loc în urna capilor de serie, în momentul de față fiind vorba de Qatar, care se află în Grupa A, alături de Olanda, Ecuador și Senegal.
La prima vedere, Olanda este favorita acestei grupe, în timp ce Qatar va trebui să se bată cu Senegal, favorita la locul 2, și Ecuador pentru o calificare istorică în optimile de finală.