Campionatul Mondial de Fotbal 2026 din Statele Unite ale Americii, Mexic și Canada a început cu meciuri spectaculoase, surprize și cu multe recorduri egalate sau doborâte. Marți, 16 iunie, pe SoFi Stadium din Los Angeles s-a scris istorie. Un tânăr de 21 de ani a intrat pe teren în prelungirile partidei Iran – Noua Zeelandă și astfel s-a bifat o premieră.
Din 1930 până în 2026, inclusiv, mai multe perechi tată – fiu se pot lăuda că au jucat la Cupa Mondială. Bineînțeles, asta s-a întâmplat în turnee diferite. Putem enumera aici, drept cele mai cunoscute ”cupluri”, pe Claudio Reyna și Giovanni Reyna (SUA), Peter Schmeichel și Kasper Schmeichel (Danemarca) sau pe Cesare Maldini și Paolo Maldini (Italia).
Până în 2026, nu au existat, dacă includem și Cupele Mondiale la Fotbal feminin, niciun cuplu ”mamă-fiu” care să fii jucat la turneele finale. În acest an, în SUA, Mexic și Canada, s-a scris istorie. Tyler Bindon (21 de ani), fundaș la reprezentativa din Noua Zeelandă, și mama sa, Jenny Bindon (53 de ani), au devenit prima pereche mamă-fiu care au participat amândoi la cel puțin o Cupă Mondială.
În meciul împotriva Iranului (scor final 2-2), fundașul de 21 de ani al selecționatei Noii Zeelande, Tyler Bindon, a debutat la Campionatul Mondial 2026. De cealaltă parte, mama sa, Jenny Bindon, a fost portar la echipa feminină a Noii Zeelande și a participat la Campionatele Mondiale din 2007 și 2011.
Într-o familie de sportivi, era aproape imposibil ca Tyler Bindon să nu devină și el unul. Fundașul legitimat ultima oară la Sheffield United, în Championship, este fiul lui Grant Bindon, fost căpitan al selecționatei de volei a Noii Zeelande, și al lui Jenny Bindon, fost portar a echipei feminine a Noii Zeelenda. Apărătorul care a debutat marți, 16 iunie 2026, la CM, s-a născut în Auckland.
Părinții săi s-au cunoscut în timpul studiilor la Illinois, în Statele Unite. Jenny Bindon a adunat 77 de selecții pentru Noua Zeelandă și a participat la Cupa Mondială (2007 și 2011) și la Jocurile Olimpice 2008. Tyler, încă foarte mic, a fost și el prezent la aceste competiții. Era mereu cu mama sa la antrenamentele echipei naționale. Tatăl lui, Grant, a fost jucător internațional de volei, sport pe care Tyler l-a practicat și el.
”Fotbalul a fost mereu alegerea lui”, își amintește mama, Jenny, conform A Bola. ”A fost cu mine la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale, înconjurat de acest mediu. Avea mereu o minge la picioare, chiar și atunci când juca volei, șuta mingea spre coșul de baschet”, mai spune mama sa.
La 12 ani, Tyler s-a mutat în SUA, acolo unde mama sa a primit un post de antrenor la UCLA. A petrecut un an la Academia lui LAFC. A jucat aici ca mijlocaș, a trecut pe extrem dreapta și, ulterior, s-a axat pe postul de fundaș central. În 2023, la doar 17 ani, s-a întors în Anglia, ajungând la Reading. A ajutat clubul să lupte pentru promovarea în Championship.
Acum, după Mondialul din 2026, îl așteaptă o nouă provocare: să intre în lotul lui Nottingham Forest. Clubul din Premier League a văzut potențial în acest tânăr și l-a transferat la 18 ani, împrumutându-l ulterior la Reading și apoi la Sheffield United. După două sezoane în ligile inferioare, în august va ajunge în Premier League.