Sport

S-a scris istorie! Theo Hernandez l-a depășit pe Paolo Maldini! Reacția fundașului de la AC Milan

Theo Hernandez a înscris în meciul Como - AC Milan 1-2 și l-a surclasat pe Paulo Maldini în topul golgheterilor. Ce a declarat francezul.
14.01.2025 | 23:20
Sa scris istorie Theo Hernandez la depasit pe Paolo Maldini Reactia fundasului de la AC Milan
S-a scris istorie! Theo Hernandez l-a depășit pe Paolo Maldini! Reacția fundașului de la AC Milan
ADVERTISEMENT

AC Milan a obținut o victorie chinuită pe terenul celor de la Como, în Serie A. „Rossonerii” s-au impus cu 2-1, după ce au fost conduși. Theo Hernandez, unul dintre cei mai buni fundași stânga din lume, a intrat în cărțile de istorie ale echipei de pe San Siro.

Theo Hernandez, peste Maldini

Como a deschis scorul în înfruntarea din etapa cu numărul 19 din Serie A. Diao l-a învins pe Maignan, dar Theo Hernandez și Rafa Leao au ieșit la rampă pe final și au adus 3 puncte echipei care, săptămâna trecută, a câștigat Supercupa Italiei.

ADVERTISEMENT

Reușita lui Theo Hernandez a fost cea care l-a propulsat pe fundașul stânga al echipei din Milano drept golgheterul all-time al „rossonerilor” din postura de apărător. El a ajuns la cota 30 și l-a depășit pe Paolo Maldini.

Theo Hernandez, deși în ultima vreme a intrat într-un ușor conflict cu oficialii de pe San Siro, rămâne un jucător-cheie. El contribuie foarte mult pe faza de atac. Viteza este calitatea sa de bază. Fundașul poate face rapid tranziția ofensivă și adesea surprinde pe contraatac.

ADVERTISEMENT

Reacția lui Theo Hernandez după ce l-a surclasat pe Maldini

După ce a devenit fundașul cu cele mai multe goluri marcate pentru AC Milan, Theo Hernandez a transmis un mesaj scurt în care vorbește despre realizările sale. El a declarat că se bucură că poate să își ajute echipa și în atac și speră să își continue evoluțiile bune.

„Sunt foarte fericit să fac istorie la un club ca Milan, unde am fost bine primit încă din prima zi. Sunt fericit că l-am depășit pe idolul meu, Paolo Maldini, în topul apărătorilor marcatori”, a declarat Theo Hernandez după meciul cu Como.

ADVERTISEMENT

Paolo Maldini și Theo Hernandez au un stil de joc asemănător. Legendarul fundaș italian a jucat și pe poziția de stoper, însă s-a remarcat pe flanc. El are în palmares 3 trofee Champions League, 7 titluri în Serie A, o cupă și 5 Supercupe.

Theo Hernandez este un produs al academiei celor de la Atletico Madrid. El a ajuns la rivalii de la Real Madrid în 2017, însă nu s-a adaptat pe Bernabeu, iar „rossonerii” plăteau, în 2019, 23 de milioane de euro pentru serviciile sale.

ADVERTISEMENT

S-a adaptat rapid la AC Milan, iar acum cota sa de piață se ridică la 50 de milioane de euro. El este un jucător de bază și la echipa națională a Franței, acolo unde a adunat până acum 36 de selecții și a marcat un gol.

ADVERTISEMENT
Tags: