Anul 2025 este aproape să tragă cortina. IFFHS a făcut public cel mai bun prim „11” din fotbalul mondial. Vezi pe FANATIK.ro ce jucători au fost nominalizați și cât costă în comparație cu FCSB, campioana României.
Anul 2025 a adus fotbal la superlativ. Mulți jucători și-au continuat parcursul fenomenal, în timp ce alții au înregistrat progrese fantastice. Federația internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului a urmărit prestațiile fotbaliștilor și a decis cine sunt cei care se califică pentru cel mai bun prim „11” din acest an.
PSG, câștigătoarea ediției trecute de Champions League, are cei mai mulți reprezentanți (5). Tot ea este echipa care a dat anul acesta, precum și în „11-le” prezentat, Balonul de Aur (Ousmane Dembele).
În echipă se mai regăsesc fotbaliști de la echipe de top precum Manchester City (2), Barcelona (2), Real Madrid (1) și Bayern Munchen (1). Iată, mai jos, cum arată echipa completă:
Cel mai bun prim „11” din 2025: Donnarumma – N. Mendes, Pacho, Hakimi – Vitinha, Pedri, Yamal – Mbappe, Haaland, Kane, Dembele.
Atacul este unul stelar, și totodată letal. Mbappe și Haaland valorează fiecare câte 200 de milioane de euro, Dembele 100 de milioane, iar Kane este cotat la 65 de milioane de euro. Linia de mijloc vine de asemenea cu sume fabuloase: Vitinha (110 milioane de euro), Pedri (140 de milioane de euro) și Yamal (200 de milioane de euro).
Fundașii, care sunt toți colegi la PSG, valorează astfel: Nuno Mendes (75 de milioane de euro), Pacho (70 de milioane de euro) și Hakimi (80 de milioane de euro). Portarul, Donnarumma, este cu doar 3 milioane de euro mai scump decât întreg lotul de la FCSB: 45 de milioane de euro.
În urma ultimei actualizări pe piața transferurilor, cota lotului de la FCSB a scăzut puțin. Campioana României, care, potrivit Transfermarkt, are 29 de jucători, are o cotă totală de 42,8 milioane de euro.
Cel mai scump fotbalist al bucureștenilor continuă să fie Darius Olaru (6,5 milioane de euro), fiind urmat de fotbaliști precum Bîrligea și Târnovanu (ambii cu 4,5 milioane de euro), Adrian Șut (3,8 milioane de euro) și Ngezana (3 milioane de euro).
Întreaga primă divizie fotbalistică din România, care însumează 16 echipe, nu atinge 250 de milioane de euro. Mai exact, conform platformei amintite mai sus, suma totală a loturilor din SuperLiga este de aproape 248 milioane de euro.