Sporturi

S-a stabilit ora de start pentru partida Simona Halep – Su-Wei Hsieh

Autor: Gabriel Esanu | 06.07.2018 | 21:53
S-a stabilit ora de start pentru partida Simona Halep - Su-Wei Hsieh
Organizatorii de la Wimbledon au stabilit ora de start pentru partida Simona Halep - Su-Wei Hsieh

Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunţat programul zilei de turneu numărul şase, inclusiv ora de start pentru partida Simona Halep – Su-Wei Hsieh, care decide calificarea în optimile de finală. Astfel, Simona nu primeşte nici de această dată şansa de a evolua pe “Central”, liderul mondial fiind din nou trimis să joace pe Terenul 1, la fel cum s-a întâmplat şi în turul 2, cu Saisai Zheng.

Astfel, partida dintre Simona Halep şi Su-Wei Hsieh va fi prima de pe Terenul 1 și va începe la ora 15:00 a României. În cazul în care va obține calificarea în optimile de finală, liderul mondial va juca în optimile de finală cu învingătoarea dintre Elise Mertens și Dominika Cibulkova, care se joacă tot sâmbătă, pe terenul 2. Pe arena pe care joacă Halep mai sunt programate duelurile dintre Enes Gulbis și Alexander Zverev, respectiv Nick Kyrgios și Key Nishikori.

Ora de start pentru partida Simona Halep – Su-Wei Hsieh. Cine a prins loc pe “Central”

Simona Halep nu a pierdut set în primele două tururi de la Wimbledon.

Pe “Central”, care îi este interzis Simonei pentru a doua partidă la rând, au fost programate confruntările Alex De Minaur – Rafa Nadal, Angelique Kerber – Naomi Osaka și Kyle Edmund – Novak Djokovic. Pe cele mai importante două arene se va juca începând de la ora 15:00, în vreme ce pe restul se va juca începând cu ora 13:30. Duminică este zi de pauză la Wimbledon.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!