Sport

S-a terminat ședința dintre Marius Șumudică și șefii lui CFR Cluj: „N-am ce să reproșez acestui club”

Marius Șumudică a susținut o conferință de presă în urma ședinței care a avut loc la CFR Cluj cu cei din conducerea clubului, iar antrenor român va continua pentru moment în Gruia.
20.08.2021 | 15:46
Sa terminat sedinta dintre Marius Sumudica si sefii lui CFR Cluj Nam ce sa reprosez acestui club
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică a fost puternic contestat după înfrângerea rușinoasă de la Belgrad în fața celor de la Steaua Roșie. Jucătorii campioanei României și-au pierdut de asemenea încrederea în antrenorul lor și au scandat la dușuri: „La revedere, Șumi!”.

FANATIK a dezvăluit în exclusivitate faptul că antrenorul a pierdut vestiarul la CFR Cluj, iar „Șumi” a vrut să îi excludă din lot pe veteranii echipei: Mario Camora, Ciprian Deac și Ovidiu Hoban.

ADVERTISEMENT

Ce decizii s-au luat în urma ședinței de la CFR Cluj: „S-au spus lucrurilor pe nume”

Marius Șumudică a susținut o conferință de presă în care a explicat situația sa și a fost destul de iritat de întrebările jurnaliștilor: „Dacă dumneavoastră vreți să-mi puneți astfel de întrebări, mă opresc și părăsesc sala.

Este mult mai important meciul cu FC Argeș pentru mine, în momentul de față. Nu am ce să comentez mai mult decât că a existat o ședință cu conducerea clubului, cu mine, cu jucătorii, s-au spus lucrurilor pe nume, continuăm activitatea și probabil veți vedea la ora jocului atitudinea jucătorilor”.

ADVERTISEMENT

Antrenorul campioanei României nu se gândește la plecare și a fost mulțumit de rezultatele acestei ședințe interne: „Cred că ăsta e răspunsul. Un comunicat care nu poate decât să mă bucure, în momentul de față, care spune multe despre ce se întâmplă la CFR acum. Vom vedea pe viitor ce își doresc oamenii din conducere de la mine, ce pot să le ofer eu, ce pot să le ofere jucătorii”.

Șumudică se apără și oferă ca argument în sprijinul său victoriile pe linie din acest start de sezon din Casa Pariurilor Liga 1, cât și oboseala acumulată: „În afară de acest rezultat negativ și rușinos, realizat la Belgrad, în rest în campionat am arătat forță, am arătat o echipă bine pregătită, care n-am avut probleme din punct de vedere fizic, în condițiile în care suntem echipa cu cele mai multe meciuri jucate din Europa”.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică: „Eu tot timpul am simțit susținere aici”

Marius Șumudică nu se simte dat la o parte de conducere și nu are nimănui nimic de reproșat: „Dacă se dă un comunicat oficial clar din partea conducerii, cred că ăsta e comunicatul. Eu tot timpul am simțit susținere aici, n-am avut niciun fel de probleme cu nimeni din conducere, am stat de vorbă cu toți oamenii din conducere. N-am de ce să mă îndoiesc”.

Cu toate acestea, e conștient că fără rezultate nu îl va apuca paltonul în Gruia: „Pe orice antrenor rezultatele îl țin în funcție. De aceea este un contract semnat, trebuie respectat. N-am ce să reproșez acestui club. Mi-a oferit condițiile necesare performanței și le mulțumesc pentru sprijin. Este important când cel din casa ta este aproape de tine”.

ADVERTISEMENT

Antrenorul lui CFR Cluj a avut un mesaj și pentru cei din presă care îl consideră ca și plecat din curtea campioanei: „Chiar dacă foarte multă lume din presă spune că în momentul când se dă un astfel de comunicat nu mai durează mult până la debarcare.

Eu, în Turcia, am mai avut o perioadă asemănătoare, a ieșit bașcanul a spus că nu se pune problema și am mai continuat opt luni de zile. Nu știu ce se va întâmpla. Fiecare antrenor este pus la zid în momentul când nu are rezultate”.

CFR Cluj se va deplasa în această etapă la Pitești, unde va juca pe 21 august de la ora 21:30 în fața celor de la FC Argeș. Piteștenii se află pe locul 13 și au doar patru puncte după primele cinci etape.

ADVERTISEMENT